Dior s-a născut la Granville, un oraș la malul mării, în Normandia, pe coasta Franței, fiind al doilea din cei cinci copii ai unui bogat industriaș. În anul 1911, întrega familie Dior se muta la Paris.

În anii ’20, Christian începe să frecventeze cercuri artistice, devenind prieten cu Christian Bérard, Jean Cocteau, Erik Satie, sau Henri Sauguet.

Deși în adolescență Dior visa să devină arhitect, părinții lui au insistat să abordeze o carieră diplomatică, astfel că în anul 1923 se înscrie la școala de științe politice “Science Po”.

În anul 1928 abandonează studiile în materia doctrinelor și, cu ajutorul tatălui său, își urmează chemarea, inaugurând o galerie de artă, în parteneriat cu Jacques Bonjean, în care pictori faimoși – Dali, Max Jacob, Alberto Giacometti, Alexandre Calder sau Picasso – își expun lucrările, reușind chiar să își vândă aici multe dintre creațiile lor. Este perioada în care Dior începe să deseneze diferite schițe legate de modă care au fost expuse în galeria sa.

După ce tatăl său a ajuns la faliment, Dior a fost obligat să închidă galeria și să își vândă schițele pe 10 cenți bucata, pentru a supraviețui.

În perioada 1935 – 1942 Christian Dior vinde ilustrații de modă unor creatori din domeniu, iar unele dintre creațiile sale sunt publicate în cotidianul Le Figaro.

Începând din anul 1938 a lucrat o scurtă perioadă pentru Robert Piguet, până la înrolarea sa în armată, iar în anul 1942 se angajează ca asistent designer la Lucien Lelong, unde avea să îl cunoască pe un alt mare designer în devenire, Pierre Balmain. Ulterior Dior este promovat ca designer șef.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Dior a îmbrăcat soțiile ofițerilor naziști și ale colaboraționiștilor francezi, iar în anul 1946, pe 16 decembrie, beneficiind de sprijinul magnatului industriei textilelor Marcel Boussac, a deschis la Paris prima casa de haute – couture Christian Dior.

La 12 februarie 1947, are loc prezentarea primei colecții haute – couture a Casei Dior – “Corolla”, cum a denumit-o autorul sau The „New Look”, cum a denumit-o Carmel Snow, editorul șef al Harper’s Bazaar – privită ca o veritabilă revoluție în domeniul modei. Această primă colecție a fost primită cu aplauze la scenă deschisă de către editorii de modă, care au privit liniile mult mai voluptoase decât formele drepte, conservatoare, din timpul războiului, prezentând materiale luxoase, fuste în formă de clopot și o atenție deosebită asupra liniei bustului. Comentatorii vremii arătau că aceasta „era revoluția de care avea nevoie moda la momentul respectiv”, iar reacțiile nu au întârziat să apară, Dior cunoscând o celebritate fantastică.

Totuși, au existat unele voci care au infirmat originalitatea lui Dior, arătând că trăsăturile colecției erau asemănătoare celor prezente în moda franțuzească a anilor 1860, Dior profitând de efectele războiului pentru a oferi femeilor feminitate și eleganță, încercând să le întoarcă însă la rolul decorativ, oprimat, restaurând corsetul și crinolina atât de incomode. Pe de altă parte Dior era criticat pentru materialele sofisticate și mai ales extrem de scumpe folosite în colecțiile lui.

Tot în anul 1947 apare pe piață și primul parfum al Casei Dior – „Miss Dior”, creat de Paul Vacher.

De asemenea, în această perioadă, o companie americană se oferă să cumpere drepturile de a produce ciorapi „Dior”, iar Christian și partenerul său au negociat un comision bazat pe vânzările generate, introducând astfel sistemul de plată a redevențelor pentru produsele de modă, o strategie de afaceri care îl va propulsa ca brand pentru toate produsele de lux, inclusiv pentru parfumuri.

Deși blamat de conaționalii lui francezi, însă aclamat de americani, care i-au oferit și „Oscarul modei”, Dior aduce Parisului titlul onorific de „capitală internațională a modei” și creează prin „New Look” un simbol cultural postbelic, sau ceea ce Dior însuși descria ca fiind “Tinerețe, speranță și viitor”.

Au urmat noi colecții ale Casei Dior, mult mai temperate, caracterizate în principal de meticulozitatea liniilor: Linia Zig Zag, Linia A, Linia Y etc.

Casa Dior era condusă după reguli ierarhice bine stabilite, fiecare vânzător sau asistent de vânzări având propria clientelă cu care era obligat să creeze relații de prietenie. Fiecare show includea până la 200 de ținute și dura până la două ore și jumătate. Manechinele care prezentau creațiile sale era obligatoriu să aibe mărimi și forme diferite pentru a crea o idee despre cum ar arăta acele haine pe diferite femei. Casa Dior avea printre clientele statornice pe Marlene Dietrich, Ava Grdner și numeroase alte staruri de la Hollywood, precum și femeile din înalta societate din New York.

Trebuie spus că în cei zece ani de faimă ai lui Christian Dior (1947-1957), niciuna din cele 22 de colecții ale sale nu a fost un eșec comercial sau editorial, Casa sa de modă fiind cea mai mare și cea mai bine condusă din branșa pariziană. Au existat câțiva designeri care au încercat să îl concureze – Pierre Balmain sau spaniolul Cristobal Balenciaga, însă niciunul dintre ei nu avea suportul și anvergura de care se bucura Dior.

În 1954, Chanel și-a făcut revenirea în lumea modei, însă creațiile sale erau complet opuse celor ale lui Dior, aceasta punând accent pe libertatea mișcării, acuzând designerii bărbați că „torturau trupurile femeilor cu formele creațiilor lor ridicole”. Drept replică, Dior propune în același an “Linia H”, care avea să se diferențieze prin haine scurte, fără corset, bluzele cu decolteu marinăresc, jachete casual și fuste cu pliuri.

În anul 1955 Yves Mathieu Saint Laurent îi vine în ajutor lui Dior ca asistent și tot atunci are loc marea deschidere a buticului din strada Montaigne unde Dior lansează și linia de make-up. În 1957 Saint Laurent devine directorul de creație al Casei Dior.

Numele Dior devenise deja sinonim cu bunul gust și luxul, însemnând și o cifră de afaceri colosoală în acea vreme de circa 20 milioane de dolari anual.

Dior a murit pe 23 octombrie 1957, în urma unui atac de cord în timp ce se afla la saună în vacanța din Italia.

După moartea sa, Yves Saint Laurent a devenit designerul Casei Dior, acesta introducând în primele sale colecții rochia trapez. A fost urmat în această poziție de Marc Bohan, în perioada 1960 – 1989, urmat de Gianfranco Ferre care a preluat conducerea ca designer șef al Casei.

În anul 1978 activele Boussac Group inclusiv Dior sunt vândute grupului Willot, în administrație intră Bernard Arnault care în anul 1985 devine președinte, CEO și Manager Director.

În 1996, John Galiano, copilul teribil al modei, a devenit noul Director de Creație, creând în colecțiile sale aceleași forme feminine ca ale lui Dior, îmbinând libertatea de exprimare din vremurile contemporane cu opulența secolului trecut, impresionând prin feminitate și teatralitate, stiluri latine sau romantice.

În anul 1997 este deschis către public The Christian Dior Museum din orașul natal al designerului, fiind singurul muzeu oficial din Franța dedicat unui creator de modă.

Galliano a rămas la Casa Dior până în martie 2011 când a fost demis în urma unor filmări în care directorul de creație aducea insulte și făcea comentarii antisemite într-un bar din Paris. Galliano a fost înlocuit de Bill Gayten până în aprilie 2012, când după mai bine de un an de speculații a fost adus Raf Simons și numit în funcția de director de creație.

Christian Dior este una dintre cele mai importante figuri din lumea modei secolelor XX și XXI, un personaj legendar foarte iubit și apreciat, dovadă și numeroasele distincții primite: Neiman Marcus în 1947 la Dallas, Legion d’Honneur în 1950, Parsons School of Design – New York – 1956, sau Fashion Industry Foundation – New York, în anul 1990.

Dior a creat un adevărat imperiu al modei complete, în care nu s-au regăsit doar ținute superbe, ci și accesorii, parfumuri, linii de make-up și pantofi. Linia de parfumuri, începută cu “Miss Dior”, este printre primele din întreaga lume, sticluțele închizând în ele talent și perfecțiune.