George Topârceanu s-a născut la 20 martie 1886, la Azilul Elena Doamna din București, fiind al doilea copil al familiei lui Ion Topârceanu, de profesie cojocar și Paraschiva Topârceanu, țesătoare la Azilul Sfânta Elena. George va mai avea doi frați, Ralița și Alexandrina.

Între anii 1894 – 1898, parcurge școala primară la București, apoi gimnaziul la Șuici-Argeș, pe Valea Topologului.

În perioada 1894 – 1898, familia se va muta cu locul de muncă la Râmnicu Vâlcea, din nou la București, în Ialomița, Argeș, apoi la Nămăiești, lângă Câmpulung Muscel, iar George se va muta, de mai multe ori cu școala.

Însă cea mai frumoasă perioadă a copilăriei o va petrece la Schitul Văleni de la Nămăiești, împreună cu bunica sa devenită călugăriță, maica Tina.

Între anii 1898 – 1901 – Topârceanu studiază la liceul Matei Basarab din București, apoi, va trece la liceul-internat Sfântul Sava.

În această perioadă realizează primele încercări poetice, fiind influențat de Eminescu, Duiliu Zamfirescu și Byron.

În 1905, debutează în revista populară „Duminica”, sub semnătura G.Top.

În 1906, devine funcționar la Casa Bisericii, apoi, profesor suplinitor, cu „pauze de șomaj și viață boemă”.

În 1906, va absolvi liceul și se înscrie la Facultatea de Litere, fără a o absolvi, din rațiuni materiale.

În anii 1906 – 1907, colaborează la publicațiile „Revista ilustrată”, „Revista noastră” și „Tribuna” din Arad.

În anii 1907 – 1909 ocupă mai multe slujbe, de la mic slujbaș, institutor, suplinitor, apoi își satisface stagiul militar.

În 1909,  publică poezii în „Sămănătorul”, „Ramuri” și „Neamul românesc literar”, apoi în „Viața literară și artistică”, condusă de George Coșbuc.

În 1909 – 1910, publică în „Viața românească din Iași, în acești ani orientându-se și către genul parodiei, prezent în „Răspunsul micilor funcționari”, „Odă sobei mele”, „Noapte de mai”, „Balada chiriașului grăbit”. Tot de acum datează și remaracbila prietenie care îl va lega de Garabet Ibrăileanu.

Înm 1909 devine copist la Casa Bisericii și se înscrie la Facultatea de Drept.

În 1910 publică în „Viața socială” poemele „Noapte de mai” sau „Balada popii din Rudeni”.

Anul 1911 aduce începutul unei prietenii strânse cu scriitorul Mihail Sadoveanu și tot acum o va cunoaște pe Alexandra Gavrilescu, numele real al scriitoarei Otilia Cazimir.

În septembrie 1911, Garabet Ibrăileanu, îi va facilita obținerea postului de sub secretar de redacție la revista „Viața românească” din Iași, unde va publica numeroase poezii, cronici, recenzii, note.

În 1912, va edita împreună cu M. Sevastos, revista „Teatrul”, în februarie se căsătorește cu Victoria Iuga, iar în aprilie se naște unicul său fiu, Gheorghe.

În 1913, în perioada Războiului balcanic, participă la campania din Bulgaria, pe care o va consemna în „Jurnalul din campania din Bulgaria”, păstrat în manuscris de către buna sa prietenă, Otilia Cazimir.

În anul 1914, participă alături de alți scriitori ieșeni la mai multe întâlniri literare.

În 1916, publică volumele „Balade triste” și „Parodii originale”.

Tot în 1916, este încorporat și trimis pe front, în luptele de la Turtucaia, unde va fi luat prizonier, este trimis în lagăr, apoi se îmbolnăvește, fiind internat la Sofia.

Turtucaia este o localitate aflată astăzi în Bulgaria, care a aparținut de România și care făcea parte din Cadrilaterul redobândit de vecinii de la Dunăre în anul 1940. Localitatea este recunoscută pentru celebra bătălie care a avut loc între 1 și 6 septembrie 1916, în timpul Primului Război Mondial, între ostașii români, pe de o parte și trupele bulgare și germane pe de altă parte.

Așadar printre soldații luați prizonieri s-a numărat și sergentul George Topârceanu, care avea 30 de ani și își făcuse demult debutul scriitoricesc. Experiența nefastă prin care autorul “Baladelor vesele și triste” a trecut este povestită în volumul „Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina”, unde zugrăvește situația precară a soldatului român.

George Topârceanu a stat un an și jumătate prizonier la bulgari, iar mărturiile sale despre episodul Turtucaia sunt cutremurătoare. Spune că suferit de foame, de frig și a fost pus la munci istovitoare, iar setea și-o potolea „din șanț”. De altfel, George Topârceanu s-a îmbolnăvit în lagăr și a fost transferat la spitalul din Sofia unde erau tratați prizonierii Antantei.

În 1918, după prizonierat, se va întoarce în țară, mai întâi la București, unde împreună cu Eugen Todie, scrie textul de revistă teatrală „A fost un vis”, apoi va ajunge la Iași.

În 1919, apare revista „Însemnări literare”, avându-i ca redactori pe cei doi buni prieteni, Mihail Sadoveanu și George Topârceanu, iar poetul va publica poezii, cronici și numeroase articole polemice.

Îi apare, la Editura Alcalay, cartea „Amintiri din luptele de la Turtucaia”, iar în 1920, a doua ediție a baladelor sub titlul „Strofe alese. Balade vesele și triste”.

În aprilie 1920, Societatea Scriitorilor Români discută despre excluderea mai multor colaboratori, printre care Ioan Slavici, Gala Galaction, George Topârceanu, iar Tudor Arghezi adresează o scrisoare deschisă ziarului „Izbânda” în care contestă dreptul unor membri ai Societății Scriitorilor Români de a cenzura opiniile confraților lor. Tot în 1920, își reia apariția revista „Viața Românească”, unde Topârceanu este prim-redactor. Vor colabora la revistă nume ca Al. Philippide, Demonstene Botez, Mihai Ralea, Ionel Teodoreanu, Al.O. Teodoreanu.

În 1921, Topârceanu traduce „Visul unei nopți de vară”, de W. Shakespeare, apare volumul „Parodii originale” – ediția a II-a, redactează „Lumea literara și artistică”, supliment al ziarului „Lumea” și publicația „Lumea umoristică” alături de Otilia Cazimir.

Tot în 1921, publică în „Lumea-bazar”, articole ce vor intra în volumul „Scrisori fără adresă” și poeziile „Acceleratul” și „Balada unui greier mic”.

Topârceanu va deveni în acești ani un pasionat colecționar de arme și un inventator în domeniul stereoscopiei și al fotografiei.

În 1927, scrie conferința umoristică „Bacilul lui Koch” și publică ediția a III-a a „Parodiilor originale”.

Un an mai târziu, colaborează la revista „Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi, îi apare, la Editura Cartea Românească, volumul de poezii „Migdale amare” și, tot aici, ediția a III-a a volumului „Balade vesele și triste”

În 1930, apare cartea de proză „Scrisori fără adresă”, apoi este numit inspector general pentru Moldova.

În 1931, apare „Migdale amare”, ediția a II-a, volumul „Balade vesele și triste”, ediția a IV-a, publică la revista teatrală „Bonsoir” la Iași și îi apare „Parodii originale”, ediția a IV-a.

În 1932, prietenul său Demonstene Botez, îi oferă spre locuire poetului casa din strada Ralet din Iași.

În septembrie 1932, Topârceanu devine inspector special al teatrelor de pe tot cuprinsul Moldovei.

În 1933, susține, la București, conferința „Cum am devenit moldovan?” în care sunt prezentate remarcabile confesiuni autobiografice.

În 1934, în „Revista Fundațiilor”, apar primele fragmente din romanul fantastico-satiric rămas neterminat „Minunile Sfântului Sisoe”.

Un an mai târziu, va susține, la Universitatea din Iași, conferința „Cum am devenit iesean?”, iar în 1936, este ales membru corespondent al Academiei Române.

Anul 1937, îl găsește într-o stare fizică proastă, este istovit de boală, fiindu-i descoperit un cancer hepatic. Ministerul Artelor îi va susține financiar tratamentul la Viena, unde va fi însoțit de devotata sa prietenă Otilia Cazimir.

După o lună și jumătate de tratament, se întoarce la Iași în căsuța din strada Ralet.

La 7 mai 1937, George Topârceanu moare, la vârsta de doar 51 de ani. Este înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

La 7 mai 2021, a avut loc o ceremonie de resfințire a mormântului poetului George Topârceanu, organizată de Ateneul Național din Iași, la Cimitirul Eternitatea din această localitate.

Casa memorială George Topârceanu se găsește în Nămăești, comuna Valea Mare-Pravăț, județul Argeș și este o filială a Muzeului Municipal Câmpulung, Argeș. Clădirea a aparținut socrilor poetului, fiind donată în anul 1966 de către soția poetului, Victoria Topârceanu, pentru a se amenaja casa memorială a poetului.

A fost organizată în 1967 și reorganizată în 1979, fiind declarată ulterior monument istoric.

În prezent, casa unde a locuit și a creat poetul, timp de 8 ani, adăpostește o expoziție memorială permanentă, cuprinzând exponate legate de viața și activitatea poetului (o parte a bibliotecii personale, scrisori adresate familiei și prietenilor, manuscrise, fotografii, arme de vânătoare, bastoane).

La intrarea în micul parc, printre pomi, se găsește bustul poetului George Topârceanu, operă în bronz a sculptorului Marius Butunoiu, din anul 1973

Fotografii din arhiva personală a autorului Răzvan Moceanu – august 2011