PORTRET: George Enescu – cel mai important muzician român din istorie

  • 19 August 13:43
PORTRET: George Enescu – cel mai important muzician român din istorie

Miercuri, 19 august, se împlinesc 139 de ani de la nașterea lui George Enescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor și pedagog, una dintre personalitățile artistice de geniu ale secolului XX și cel mai important muzician român din toate timpurile. Enescu și-a asumat rolul de ambasador al muzicii atât în țară, cât și în lume și s-a implicat intens în promovarea muzicii românești, contribuind la recunoașterea internațională a compozitorilor, dirijorilor și interpreților din România,se arată într-un material realizat de RADOR.

George Enescu s-a născut la 7/19 august 1881, în comuna Liveni, în județul Botoșani, localitate care astăzi poartă numele marelui muzician, părinții săi fiind arendașul Costache Enescu și Maria, fiica preotului Cosmovici. El a fost al optulea copil născut al familiei și primul care nu a murit în copilărie, ceilalți frați ai săi fiind răpuși încă din primii ani de viață – cinci dintre ei în urma epidemiei de angină difterică. Prin simplul fapt că a reușit să trăiască, a fost semnul unei minuni, mama sa înconjurându-l mereu cu o grijă aproape obsesivă.

A părăsit casa natală la vârsta de trei ani, când familia s-a mutat într-un conac impunător, la Cracalia, în satul vecin.

La aceeași vârstă a avut una dintre experiențele muzicale hotărâtoare, când a auzit întâmplător, pentru prima oară, un taraf cântând într-o stațiune balneară situată în apropierea satului natal. Impresionat de ceea ce auzise, copilul a încercat a doua zi să imite instrumentele tarafului: vioara printr-un „fir de ață de cusut pe o bucată de lemn”.

Tot în anul 1884, a început să descopere și tainele pianului.

La vârsta de patru ani, știa deja să citească, să scrie, să facă adunări și scăderi.

Tot atunci a primit o vioară și a început să cânte, la început sub îndrumările tatălui său, mai apoi, după ureche, după un vestit lăutar din Dorohoi, Niculae Chiorul.

La cinci ani, în 1886, vârsta la care deja visa să devină compozitor, a pus în partitură prima sa lucrare, ”Țara Românească, operă pentru vioară și pian”.

„Lucru curios: nu știam nimic, nu ascultasem nimic sau prea puțin, nu am avut pe lângă mine vreo persoană să mă influențeze și, totuși, de copil, am avut această idee fixă de a fi compozitor. De a fi numai compozitor”, îi declara mai târziu George Enescu lui Bernard Gavoty, critic muzical și jurnalist de radio.

În același an, George Enescu va trece sub îndrumarea renumitului compozitor Eduard Caudella, de la Iași, care îi va călăuzi primii pași în muzică, punându-și puternic amprenta asupra carierei viitorului ilustru muzician.

Părinții săi, care aveau să divorțeze mai târziu, l-au alintat cu numele „Jurjac”, dat de guvernanta franceză Lydie Cedre, care a avut o influență profundă asupra educației sale începând cu vârsta de 6 ani.

În anul 1888, la îndemnul lui Caudella, Enescu s-a înscris la Conservatorul de Muzică din Viena, unde a studiat cu mari profesori ca Siegmund Bachrich și Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Ludwig Ernst (pian). Aici va învăța elementele de bază ale studiului instrumentului, tehnica de interpretare a operelor lui Beethoven și Schubert și tehnica dirijării unei orchestre.

A frecventat, apoi, cursurile teoretice muzicale cu profesorul de armonie Robert Fuchs.

La vârsta de 11 ani, Enescu va păși pe scena de concert a sălii Bösendorfer din Viena, în acompaniamentul Orchestrei Conservatorului.

 

Era momentul în care Enescu surprindea prin remarcabila polivalență muzicală, abordând rondoul, sonata sau variațiunea, dar și prin felul unic în care stăpânea vioara și pianul, cu o maturitate și o virtuozitate de necrezut pentru un copil de 11 ani. Nu întâmplător, critica muzicală vieneză l-a numit ”un Mozart român”.

 

La 13 aprilie 1892 apare în cadrul concertului ”Fantasie” de Henri Vieuxtemps, în compania organistului Eduard Kremser.

La 20 aprilie, în același an, îl va înlocui pe concert-maistrul berlinez Fritz Strauss, interpretând un ”Capriciu” de H. Vieuxtemps.

În anul 1894, în cadrul unui concert de binefacere, Enescu a interpretat prima parte din ”Concertul pentru vioară și orchestră în mi minor” de F. Mendelssohn-Bartholdy, încheind astfel perioada petrecută la Viena.

Revine, apoi, în țară, iar la 20 martie 1894, a susținut un concert ca violonist, la Ateneul Român din București, acompaniat la pian de profesorul J. Hellmesberger Jr., interpretând lucrări de Mendelssohn-Bartholdy, Vieuxtemps, Benjamin, Godard, Sarasate.

În perioada 1895-1899, George Enescu este trimis de tatăl său să studieze la Conservatorul de la Paris, unde a fost îndrumat de profesorii José White și Martin-Pierre-Joseph Marsick la vioară, Jules Massenet și Gabriel Fauré la compoziție, Ambroise Thomas și Théodore Dubois la armonie și André Gédalge la contrapunct.

La 11 iunie 1897, susține un recital în cadrul unui concert cameral la Petite Salle Pleyel din Paris, acesta fiind primul recital de autor al unui creator român peste hotare.

La 23 decembrie 1897, interpretează pentru întâia oară muzică de cameră, ”Sonata op. 12” de A. Gedalge, în sala Pleyel din Paris.

La această vârstă, artistul scrisese deja trei simfonii, iar la 6 februarie 1898, debutează în calitate de compozitor, în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu premiera Suitei simfonice „Poema Română”, cu un succes excepțional.

La 1 martie 1898, apare pentru prima oară pe scena Ateneului Român, alături de Orchestra Filarmonică, George Enescu – la doar 17 ani – în tripla sa calitate de violonist, compozitor și dirijor, un moment de referință în istoria muzicii noastre.

Atunci, Eduard Wachmann a înțeles perfect care era potențialul tânărului violonist și compozitor și, printr-un gest remarcabil, i-a cedat chiar bagheta sa pentru a-și dirija singur „Poema Română”. Era momentul care marca o carieră excepțională a unuia din geniile spiritualității noastre naționale și, totodată, începutul unei legături trainice, de peste o jumătate de secol, între George Enescu, orchestra Filarmonicii și clădirea Ateneului Român.

Urmează debutul unei subscripții publice, prin care muzicianului i se achiziționează o vioară „Stradivarius”, care va fi inaugurată la 17 decembrie 1898, în cadrul unui concert de binefacere la Ateneul Român.

La 24 iulie 1899, va absolvi clasa de vioară a Conservatorului din Paris, cu acest prilej primind în dar o vioară Bernardel, inscripționată cu numele său.

Muzicianul este admirat de însăși Regina Elisabeta a României (celebra protectoare a artei Carmen Sylva), fiind invitat deseori să cânte la Castelul Peleș din Sinaia. Enescu a compus chiar mai multe lieduri, inspirat fiind de câteva poeme ale reginei Carmen Sylva.

În februarie 1900, cântă pentru prima oară ca solist cu Orchestra Colonne din Paris, dirijată de Edouard Colonne, interpretând ”Concertul pentru vioară în re major” de Beethoven și ”Concertul nr. 3 pentru vioară în si minor” de Saint-Saens, iar în aprilie, dirijează Orchestra Simfonică din București, pe scena Ateneului Român, unde este interpretată, în primă audiție, lucrarea sa ”Fantezia pentru pian și orchestră”, solist Theodor Fuchs.

Între compozițiile sale simfonice, până la acest moment, se mai numărau două ”Rapsodii” pe teme naționale românești, o ”Suită de orchestră”, apoi lucrări pentru orchestră – precum ”Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră”, ”Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste”, ”Uvertura triumfală”, concerte pentru pian și orchestră, pentru vioară și orchestră, poemul simfonic ”Vox Maris”, suite, precum ”Săteasca”, lucrări pentru formații de cameră, pentru pian, pentru violoncel și pian, pentru vioară și pian (sonate), precum și piese vocale cu acompaniament de pian, muzică corală, muzică vocal-simfonică.

Compune, apoi, ”Rapsodiile române” (1901 și 1902), în anul 1902, a fondat un ”Trio instrumental”, alături de Alfredo Casella și Louis Fournier, iar în 1904 a înființat cvartetul de coarde ”George Enescu”, alături de Henri Cassadesus, Louis Fournier și Fritz Schneider.

Foto: Constantin Brăiloiu, Alfred Alessandrescu, George Enescu, Ion Nonna Otescu, Mihail Jora
Sursa: http://www.radio-arhive.ro

La 7 februarie 1904 are loc prima audiție a celei de-a doua rapsodii, în sala Gaveau din Paris, la 22 martie 1908, Enescu dirijează în premieră cele două rapsodii, la Academia de muzică ”Santa Cecilia” din Roma, iar în țară, la 21 ianuarie 1912, are loc prima audiție a ”Rapsodiei române nr. 1 în La major”, cu Orchestra ”Philarmonica” din Arad.

În anul 1909, a cunoscut-o pe Maruca (Maria Rosetti Cantacuzino), iar de atunci a poposit la Tescani, periodic, până în anul 1946, în reședința familiei boierești Rosetti-Tescanu, casa fiind construită cu un an înainte de a se naște Enescu, de părinții Marucăi, cea căreia avea să-i devină soț.

În anul 1912, a înființat, din fonduri proprii, premiul național de compoziție „George Enescu”, pentru încurajarea tinerelor talente și a promovării artei componistice românești, care va fi decernat până în anul 1946, momentul plecării sale definitive din România. În 1913, are loc prima ediție a Concursului Național de Compoziție fondat de el cu scopul stimulării creației muzicale autohtone, iar premiul oferea câștigătorilor inclusiv șansa de a se specializa la Paris, precum și de a-și auzi interpretate în concerte piesele laureate.

În anii Primului Război Mondial, a rămas la București, iar în paralel cu activitatea de creație, Enescu a susținut concerte în România pentru răniții din spitale.

În anii 1918-1920, a concertat cu Orchestra simfonică ”George Enescu” din Iași, între anii 1920-1946, a dirijat Filarmonica din București, în anul 1920 a fost unul dintre întemeietorii Societății compozitorilor români și primul ei președinte (până în 1948), iar la 8 decembrie 1921, a dirijat ”Lohengrin” de Richard Wagner, în cadrul unui spectacol care marca inaugurarea Operei Române din București.

La 27 aprilie 1931, Enescu încheie orchestrația tragediei lirice în patru acte ”Oedip”, scrisă după libretul lui Edmond Fleg. ”Oedip” a fost dedicată de compozitor Mariei Rosetti-Tescanu (1879-1968), cea care avea să-i devină soție, la 4 decembrie 1937.

Maria Rosetti era fosta soție a politicianului conservator Gheorghe Cantacuzino, fosta amantă a filosofului Nae Ionescu și una una din doamnele de companie ale reginei Maria. După aceste povești romantice, ea și-a turnat acid pe față. Se spune că la auzul veștii, Enescu s-a întors de la Paris imediat la București și a vegheat la căpătâiul doamnei de care era îndrăgostit. În urma acestui episod, Maruca Rosetti-Cantacuzino va rămâne desfigurată toată viața și va apărea în fotografii cu un voal negru pe față.

La 13 martie 1936, are loc prima audiție a operei „Oedip”, la Palais Garnier din Paris, iar după entuziasmul publicului și al criticii de specialitate, avea să devină una dintre capodoperele muzicii dramatice din secolul al XX-lea.

Despre lucrarea sa excepțională, Enescu avea să declare: „Oedip mi-a frământat mintea timp de un sfert de secol și mi-a luat zece ani de muncă. Primele note le-am scris în Elveția, aproape de Lausanne, iar ultimele la Tescani, în Moldova (…) Nu sunt eu în măsură să declar dacă „Oedip” este sau nu cea mai reușită dintre lucrările mele. Ceea ce pot afirma cu certitudine este că, dintre toate, îmi este cea mai dragă”.

Yehudi Menuhin alaturi de George Enescu, Paris 1952 / AFP PHOTO

Au urmat anii în care George Enescu s-a dedicat pedagogiei, a susținut cursuri la Conservatorul de Muzică și în străinătate, ca profesor de interpretare muzicală, la mari instituții din Franța, Italia, Marea Britanie sau la Universitatea din Illinois (SUA), și ca profesor de compoziție, la Universitatea Harvard (SUA).

Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux și Yehudi Menuhin – virtuoz cu o profundă cultură umanistă, care a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual.

De asemenea, în această perioadă, Enescu continuă să fie prezent pe marile scene lirice ale lumii, ca violonist și pianist, dar mai ales ca dirijor.

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, Enescu rămâne în București, unde se distinge printr-o activitate dirijorală intensă, încurajând totodată și creațiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Sabin Drăgoi.

În aprilie 1946, realizează un turneu în URSS, unde intră în contact cu personalități de primă mână ale muzicii ruse – Dmitri Șostakovici, Aram Haciaturian, Kiril Kondrașin, David Oistrah, Lev Oborin -, iar în luna mai, primește la București vizita lui Yehudi Menuhin.

În septembrie 1946 pleacă, împreună cu soția sa Maria, în turneu în Statele Unite ale Americii, iar la revenirea în Europa se stabilește la Paris, în semn de protest față de regimul comunist instaurat în România.

 

În anul 1954, încheie, la Paris, concepția ”Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente solo, op. 33”.

În 13/14 iulie 1954, Enescu a suferit un atac cerebral.

La începutul anului 1955, îi era decernat Premiul ”Paganini”, din partea organizației ”Association d’entraide des auteurs de musique professionnels de la SACEM”, o distincție care avea să se alăture altor premii care au recompensat cariera muzială a excepționalului artist: titlurile de ofițer și cavaler al Legiunii de Onoare a Franței (1913, 1936), Membru de onoare (1916) și Membru activ (1933) al Academiei Române din București, Membru corespondent la Académie des Beaux Arts din Paris (1929), Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma (1931), Institut de France din Paris (1936) și Academia de Arte și Științe din Praga (1937).

Printre ultimele creații se numără Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2, poemul simfonic Vox Maris op. 31, Simfonia de cameră op. 33 – ultima având prima audiție la 23 ianuarie 1955, la Paris.

 

George Enescu a trecut la Domnul, la Paris, la 4 mai 1955, fiind înmormântat, trei zile mai târziu, în Cimitirul ”Pere Lachaise”, din capitala Franței.

În anul 1956, este inaugurat, la București, Muzeul ”George Enescu”, în clădirea din Calea Victoriei în care a locuit un timp marele muzician, iar la 4 septembrie 1958 are loc deschiderea primei ediții a Concursului și Festivalului Internațional ”George Enescu”, la București.

Yehudi Menuhin alaturi de George Enescu, Paris 1952 / AFP PHOTO

La 22 septembrie 1958, are loc audiția operei ”Oedip”, în cadrul primei ediții a Festivalului național ”George Enescu”, la Opera Română din București, sub bagheta lui Constantin Silvestri, în rolul titular a evoluat David Ohanesian, regia aparținând lui Jean Rânzescu. Evenimentul a constituit momentul central al festivalului.

Lângă Moinești se găsește conacul de la Tescani, donat de soția lui Enescu statului român cu condiția ca acesta să construiască aici un centru de cultură pentru artiști.

În conacul din Tescani, („Centrul Cultural Rosetti-Tescanu”), statul român a deschis în anii ’80 un centru de creație, aici au fost compuse opere literare („Jurnalul de la Tescani”, de Andrei Pleșu) și au loc în fiecare an tabere de pictură și de filosofie.

La Liveni se găsește casa în care a copilărit compozitorul iar la Sinaia există o casă memorială „George Enescu” – Vila Luminiș, în cartierul Cumpătul, pe strada Yehudi Menuhin.

Din anul 2008, violonistul Gabriel Croitoru a câștigat dreptul de folosință și cântă pe o vioară construită în anul 1730 de celebrul lutier Giuseppe Guarneri, instrument ce a aparținut lui George Enescu. În ultimii 8 ani, artistul a participat, alături de violonistul Liviu Prunaru și de pianistul Horia Mihail, la turneele naționale „Vioara lui Enescu” și „Duelul viorilor: Stradivarius vs Guarneri”, evenimente ce l-au purtat pe scene din numeroase localități din întreaga țară, unde a fost aplaudat de mii de spectatori entuziaști. Aceste proiecte au avut ca producători posturile Radio România Muzical și Radio România Cultural.

Prima ediție a Concursului și Festivalului „George Enescu” – Programul de radio și Televiziune – 28 august 1958

 

 

În seria de restituiri 2015, ce au marcat împlinirea a 60 de ani de la dispariția lui Enescu, Editura Casa radio a lansat CD-ul „George Enescu. Compozitor și interpret”, o selecție din înregistrările-document realizate de George Enescu la Radio în 1943 și conservate pe discuri shellac până la fixarea pe CD, program demarat de Editura Casa Radio în 2001.

 

Enescu a fost unul dintre cei mai de seamă dirijori contemporani, sub bagheta sa evoluând orchestre renumite din întreaga lume. Însă el nu a propagat peste hotare doar lucrările sale, ci și creațiile unor compatrioți ai săi, atrăgând astfel atenția asupra tinerei și talentatei școli muzicale românești.

Prietenul și elevul său, marele muzician Yehudi Menuhin mărturisea: ”Când am început să studiez cu Enescu, cântam, mai mult sau mai puțin, așa cum o pasăre își spune viersul, în mod instinctiv… Ceea ce am primit de la el, prin exemplu, nu prin cuvinte, a fost aptitudinea de a transforma nota într-un mesaj vital, de a da formă, înțeles frazei, viață muzicii” …

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
5
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:5,7 m/s
Sat
5
Sun
1
Mon
-0
Tue
0
Wed
3

Curs oficial BNM 22 August 2020

MDL RATĂ TREND
EUR 19.6967 -0.0000
USD 16.6356 -0.0000
RON 4.0711 -0.0000
UAH 0.6064 -0.0000
RUB 0.2255 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău