PORTRET: Charles Dickens – un titan al literaturii universale

  • 07 Februarie 2022 16:48
PORTRET: Charles Dickens – un titan al literaturii universale

Luni, 7 februarie, se împlinesc 210 ani de la nașterea lui Charles Dickens, unul dintre cei mai mari prozatori englezi și cel mai important scriitor al perioadei victoriene. Dickens a rămas în istorie prin scrierile sale pline de sensibilitate, dedicate, mai ales, claselor sociale defavorizate și prin capacitatea sa de nestăvilit, de a crea, mereu, noi și noi personaje originale. Sentimental exagerat sau creator, pe alocuri, grotesc, el rămâne un scriitor emblematic, un autor ieșit din comun, un scriitor atât de prolific, încât nume ale personajelor sale au fost introduse, ca adjective, în dicționarul limbii engleze, pentru a defini diferite tipuri de caractere, însuși termenul „dickensian” ajungând să decsrie cel mai agravat stadiu de sărăcie…

Charles John Huffam Dickens s-a născut la 7 februarie 1812, la Portsmouth, Hampshire, Marea Britanie, fiind al doilea din cei 10 copii ai lui John, funcționar naval la Navy Pay Office, și al Elizabethei, casnică.

În anul 1815, micul Charles vede pentru prima oară Londra, când John este transferat la Somerset House. Petrece aici doi ani, până când are loc un nou transfer al tatălui său, la Chatham, unde, după cum va mărturisi mai târziu, Dickens va  petrece  cea  mai  frumoasă  perioadă  din  copilăria  lui.

A primit o educație aleasă, la o școală privată, timpul liber fiind petrecut în compania romanelor de aventuri ale lui Tobias Smollett și Henry Fielding.

În anul 1822, familia se mută la Londra, după ce tatăl său primește o funcție importantă. Însă, lipsa de chibzuință a părintelui său avea să-i transforme cei mai frumoși ani, ai copilăriei, într-un coșmar.

În anul 1824, John este încarcerat pentru insolvabilitate la Marshalsea, fiind urmat, la scurtă vreme și de mama sa.

În fața acestei situații, Charles abandonează școala și se angajează la o fabrică de cremă de pantofi, unde va lipi etichete, în condiții de lucru mizerabile. La doar 12 ani, micuțul încerca astfel să plătească din datoriile familiei.

La câteva luni de la încarcerarea tatălui său, familia primește o moștenire din partea bunicii dinspre tată, suma de 450 de lire fiind suficientă pentru a acoperi datoriile existente.

În anul 1827, Charles devine funcționar al firmei Ellis și Blackmore, unde este inițiat în tainele juridice, iar în 1829 ajunge grefier.

În anul 1830, la doar 18 ani, Dickens avea să întâlnească marea dragoste, pe nume Maria Beadnell, însă părinții acesteia nu erau de acord cu relația, astfel încât fata este trimisă la Paris, pentru definitivarea studiilor. Charles a văzut în acest moment care sunt limitele împlinirii sentimentelor sale în funcție de clasa socială. În fapt, întreaga sa copilărie și adolescență, extrem de nefericite, aveau să reprezeinte cea mai potrivită experiență pentru opera sa ulterioară, una absolut remarcabilă.

În anul 1833, ajunge jurnalist pe probleme politice, talentul său ieșit din comun fiind remarcat mai ales în urma relatărilor despre activitatea parlamentară și campaniile electorale din Marea Britanie. Dickens scria articole în publicațiile Monthly Magazine, Morning Chronicle și London Evening Chronicle.

Reportajele sale vor fi reunite, în anul 1936, sub titlul „Schițe de Boz” („Sketches by Boz), Boz fiind pseudonimul său literar.

În 1836, se căsătorește cu fiica directorului publicației la care lucra, Catherine Hogarth, cu care nu va avea o căsnicie fericită, îmsă cei doi au avut nu mai puțin de 10 copii – 7 băieți și 3 fete -, dintre care doi vor muri în tinerețe.

Tot în 1836, Charles Dickens publică primul său roman, „The Pickwick Papers” și acceptă postul de editor la revista Bentley’s Miscellany, care avea să îi publice primul roman în 20 de numere lunare.

Între 1837 și 1839, Dickens publică, în foileton, „Oliver Twist”, care a fost inițial o schiță din seria „Mudfog” publicată în primele numere din Bentley’s Miscellany. Primele două fascicule lunare, care descriu nașterea și copilăria lui Oliver într-un azil, au fost parte a unor atacuri radicale și melodramatice la adresa Legii privind săracii din anul 1834.

Fiind, în egală măsură, roman picaresc, melodramă și basm, „Oliver Twist” este al doilea roman publicat de autor la editura lui Richard Bentley, devenind una din cele mai cunoscute opere ale romancierului și unul din primele exemple de roman social. Creația, care analizează relele societății engleze din secolul al XIX-lea – sărăcia, exploatarea minorilor, criminalitatea urbană și ipocrizia societății victoriene – a fost sursă pentru adaptări pentru teatru, cinema și comedii muzicale, cele mai cunoscute filme fiind „Aventurile lui Oliver Twist”, de David Lean, în 1948, „Oliver !”, de Carol Redd, în 1969 – câștigător a cinci Premii Oscar -, un film de desene animate inspirat de roman, creat, în 1988, de Walt Disney Pictures și „Oliver Twist”, regizat de Roman Polanski din 2005.

Scrierile sale cunosc un succes nebănuit, iar Dickens este invitat, în anul 1842, în SUA, unde vizitează chiar Casa Albă și se întâlnește cu președintele american John Tyler. Peste Ocean avea să susțină mai multe discursuri, iar tema sa favorită, abolirea sclaviei, stârnea rumoare, într-un spațiu geografic în care oprimarea pe criterii sociale era la ordinea zilei.

Experiența sa americană va sta la baza volumului său „Note din America“ (1942), în care autorul mărturisește: „Este oare în interesul vreunui om să fure, să joace, să-și ruineze sănătatea și facultățile mintale prin beție, să mintă, să-și calce jurământul, să urască, să caute cu sete răzbunare, sau să ucidă? Nu. Toate acestea duc la pierzanie. Și de ce merg oamenii pe căile acestea? Pentru că pornirile de acest fel fac parte din păcatele omenirii. Ștergeți voi, prieteni ai sclaviei, din lista păcatelor omenești, pofta brutală, cruzimea și abuzul de putere (cea mai greu de înfrânt dintre ispitele pământești) și abia după ce ați făcut asta, dar nu înainte, să stăm să ne întrebăm dacă este în interesul stăpânilor să-și biciuiască și să-și betegească sclavii, asupra vieții și mădularelor cărora ei au un control absolut“.

În anul 1843, la un an distanță de la vizita în SUA, Dickens scrie „A Christmas Carol“ („Colind de Crăciun”), una dintre cele mai impresionante scrieri ale sale, în care este relatată convertirea unui zgârcit notoriu într-un om darnic, după ce acesta este vizitat de trei spirite ale Crăciunului, care prezic că va muri chiar anul următor și că nimeni nu va plânge după el. Unii comentatori l-au numit pe Dickens „inventatorul Crăciunului”, datorită povestirii sale, el fiind pus la originea amplorii culturale nebănuite pe care a luat-o sărbătoarea de-a lungul timpului.

Dickens a investit o parte a drepturilor sale de autor într-un ziar radical nou, Daily News, iar în chiar primul număr, în ianuarie 1846, a scris un articol în care pleda pentru educație, libertate religioasă, egalitate în fața legii.

În anul 1844, Dickens publică „Viața și aventurile lui Martin Chuzzlewit”, iar patru ani mai târziu apare „Dombey și Fiul”.

În anul 1849, Dickens publică o carte în care relata pildele Mântuitorului din Evanghelii într-o manieră ușor de înțeles pentru copii, sub titlul „Viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos“. În prologul cărții, Dickens scria următoarele: „Dragii mei copii, țin foarte mult să știți și voi câte ceva despre viața lui Iisus Hristos. Toată lumea trebuie să afle despre El. Nu a trăit niciodată cineva care să fi fost atât de bun, atât de blând, atât de îngăduitor și atât de îndurerat de soarta tuturor celor care făceau fapte rele, care sufereau de vreo boală sau alte chinuri, cum a fost El. Și întrucât El sălășluiește acum în ceruri, unde nădăjduim să ajungem cu toții, ca să ne întâlnim laolaltă după moarte și să fim de-a pururi fericiți acolo împreună, pentru că nici nu vă închipuiți ce loc bun și minunat sunt cerurile!“.

În anul 1850, a apărut celebrul roman „David Copperfield” (titlu original „The Personal History, Experience, and Observation of David Copperfield”), cea mai autobiografică creație literară a lui Dickens, relatarea lui David despre necazurile copilăriei, munca grea în depozitul tatălui vitreg, pregătirea ca ziarist și reporter parlamentar oglindind propria experiență de viață a autorului.

În anul 1851, Catherine Dickens suferă o cădere nervoasă, tatăl lui, John Dickens moare și, în același an, la doar 8 luni, moare și Dora, ultimul copil al soților Dickens.

În 1853, Charles Dickens publică „Casa umbrelor” („Black House”), o satiră în care ținta este sfera publică – Parlamentul, aristocrația provincială și chiar actele de binefacere creștină – toate acestea fiind caricaturizate, fiind văzute ca muribunde și oportuniste. Viața publică este puternic afectată de complicitatea dintre clase, putere, bani și lege, toate acestea alterând evoluția personală a oamenilor – afirmă autorul.

În anul 1858, Dickens și Catherine divorțează, însă el își va respecta obligațiile financiare legate de educația și creșterea copiilor săi, iar ea va rămâne să locuiască la reședința familiei, „Gad’s Hill”.

În 1860, apare cea mai cunoscută și importantă lucrare a sa, „Marile speranțe” („Great Expectations”), subiectul avându-l în prim-plan pe Pip, nepot al unui fierar, care părăsește satul natal, pentru a ajunge la Londra unde dorea să devină gentleman. „Marile speranțe” se prezintă ca un basm politic despre „bani murdari”, ca explorare a memoriei și a scrisului și ca zugrăvire tulburătoare a problemei identității.

În același an, fiica sa, Kate, se căsătorește, iar zece zile mai târziu, un alt fiu al său, Alfred, pleca la Domnul.

Din anul 1864, Charles Dickens a început să fie prezent la lecturile și întâlnirile publice cu scopuri de binefacere, în același an publicând romanul „Prietenul nostru comun” și povestirea „Testamentul doamnei Lirriper”.

La 9 iunie 1865, Charles trece printr-un moment de cumpănă: la revenirea din Franța, trenul în care se afla a deraiat pe podul Staplehurst, iar vagonul în care se afla a fost singurul care a rămas pe pod, celelalte prăbușindu-se împreună cu locomotiva. Dickens s-a implicat în transportarea răniților, iar întâmplarea a devenit subiectul unei povești cu stafii, „Omul-semnal“, în care personajul principal are o premoniție în privința modului în care va muri.

La 9 iunie 1870, Dickens a trecut la Domnul, în locuința sa din Gad’s Hill Place, Kent, la doar 58 de ani, în urma unui atac de cord cauzat de oboseala excesivă, fiind înmormântat în Colțul poeților din Catedrala Westminster.

Prin testament, Dickens nu și-a dorit să fie recunoscut drept o personalitate importantă, dorind ca, după moarte, să fie apreciat doar prin intermediul scrierilor sale. Nu a dorit publicitate, nu a dorit să i se ridice statui, demonstrându-și modestia și raportându-se mereu la locul și statutul de la care a plecat în viață, sărăcia și greutățile pe care le-a înfruntat în copilărie.

Creațiile sale au rămas celebre peste ani, iar scrierile sale s-au aflat la originea a nu mai puțin de 180 de ecranizări și seriale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:61 %
Vint:3,09 m/s
Sat
23
Sun
25
Mon
27
Tue
28
Wed
30
Arhivă Radio Chișinău