Barbara Joan Streisand s-a născut la 24 aprilie 1942, în faimosul cartier Brooklyn, din New York, într-o familie de origine evreiască, fiind fiica Dianei (născută Ida Rosen) și a lui Emanuel Streisand. Mama sa a fost soprană în primii ani ai carierei, apoi a devenit secretară de școală, iar tatăl, a fost profesor de școală. Bunicii ei din partea tatălui erau emigranți din Polonia iar cei din partea mamei aveau origini rusești.

Copilăria ei fragedă a fost marcată de decesul prematur al tatălui, la doar 34 de ani, în urma unei crize de epilepsie, survenită imediat după ce Barbara a aniversat primul an de viață. Astfel soția sa, Barbara și fratele ei mai mare cu șapte ani, Sheldon, au rămas fără principalul sprijin financiar, ei fiind nevoiți să se mute într-un apartament foarte modest.

Au urmat ani de sărăcie cruntă pentru familie, în care dorința mamei sale de a aduce bani pentru plata nevoilor familiei a pus în umbră educația și dezvoltarea copiilor.

În anul 1949, mama sa se recăsătorește cu Louis Kind, un bărbat care a arătat foarte multă indiferență față de ea și fratele ei, în schimb s-a dovedit foarte atent cu sora vitregă a Barbarei, Rosalind. Mai mult, suferința Barbarei avea să devină accentuată, de fiecare dată când cei apropiați, ba chiar și mama ei, îi sugerau că nu este tocmai cel mai frumos copil…

Însă durerile copilăriei nefericite au dat naștere unor vise de viață îndrăznețe, în care tânăra a crezut cu consecvență.

A urmat cursuri de balet și de canto și a fost eleva Liceului Erasmus din Brooklyn, o unitate școlară extrem de respectată în acei ani. Barbara s-a dovedit extrem de silitoare, a cântat și în corul liceului, lucra în paralel la un restaurant chinezesc, cu jumătate de normă, însă în plan personal, anii copilăriei au făcut din ea o fire retrasă, departe de a dori să atragă atenția în vreun fel.

După ce, la vârsta de 14 ani, este profund impresionată de vizionarea filmului „The Diary of Ann Frank” (Jurnalul Annei Frank), a început să cânte în localuri de noapte, demonstrând încă din acei ani, o voce particulară, inconfundabilă.

Soții Choy, proprietarii unuia dintre localurile în care cânta, i-au devenit cei mai apropiati prieteni și confidenți, fiind singurii din universul său care o ascultau cu răbdare și care au îndrumat-o în toate aspectele ce țineau de viață.

În anul 1961 debutează într-un spectacol de revistă, iar un an mai târziu apare în primul ei musical.

A urmat, apoi, timp de un an, cursuri de actorie la Cherry Lane Theatre, unde profesorul Allan Miller mărturisea că, deși a asistat la „cea mai proastă audiție din viața lui”, entuziasmul și personalitatea Barbarei i-au atras atenția în mod iremediabil.

A fost perioada în care devenise un star temperamental și capricios, se prezenta mereu ultima la repetiții și se certa din orice nimic cu toți regizorii.

Însă tocmai temperamentul ei a apropiat-o de unul din partenerii ei de scenă, Elliot Gould, un inadaptat ca și ea la rigorile cerute de cei care puneau în operă spectacolele.

Cei doi, deveniți iubiți, au pus în scenă show-ul „Wholesale“, iar premiera a fost primită cu cuvinte dintre cele mai măgulitoare venite din partea spectatorilor și criticilor. Au urmat nenumărate invitații în emisiuni TV, și o ascensiune fulminantă în aparițiile pe primele pagini ale revistelor de specialitate.

În anul 1963, în ciuda programului încărcat, Barbra își face timp și pentru viața personală și acceptă cererea în căsatorie a lui Elliot Gould, cu care va avea un copil, Jason Gould – născut în 1966, însă la 9 iulie 1971, cei doi aveau să divorțeze.

În anul 1964, Barbra Streisand a primit premiul Grammy pentru cea mai bună voce feminină și un alt Grammy pentru Albumul Anului, fiind, la doar 21 de ani, cea mai tânară artistă cu două astfel de premii în același an, o realizare rămasă unică până în prezent.

În anul 1967 și-a schimbat prenumele din Barbara în Barbra, în semn de „rebeliune”, iar în anul 1968 debutează în film, în producția lui William Wyler, „Funny Girl”, în rolul celei care i-a fost model în viață, actrița și cântăreața americană Fanny Brice. Era povestea unei evreice simple, din New York, cu un nas proeminent, o voce puternică și un caracter năbădăios, adică exact povestea vieții ei transpusă pe peliculă.

Apare apoi în „Hello, Dolly !”, apărut în 1969, în regia lui Gene Kelly, care îi aduce un succes imens.

La 21 iunie 1969, fondează, împreună cu Paul Newman și Sidney Poitier, First Artists Production Co., o companie care finanța producțiile cinematografice.

Au urmat aparițiile în „On a Clear Day You Can See Forever” (O zi pentru totdeauna), în 1970, în regia lui Vincente Minnelli, „The Owl and the Pussycat” (Bufnița și pisicuța), în același an, în regia Herbert Ross, primul ei film ne-musical și singurul film în care a filmat o scenă nud, decupată, în final, la montaj, „For Pete’s Sake” (Soția mea este demnă), realizat în 1974 în regia lui Peter Yates, sau în „Funny Lady”, în anul 1975, în regia lui Herbert Ross.

În anul 1972 își înființează propria casă de producție, Barwood Films, iar în 1974, începe o relație cu Jon Peters, cel care i-a devenit apoi și manager și producător.

În anul 1976 se află în distribuția producției „A Star is Born” (S-a născut o stea), în regia lui Frank Pierson, pentru care realizează și coloana sonoră, un film care a devenit un real succes comercial, și pentru care oține Oscarul.

În anul 1983 realizează primul ei film în calitate de producător și regizor, musicalul „Yentl“, în care joacă și rolul principal, tot Barbra fiind și producătorul peliculelor „The Prince Of Tides“, în anul 1991 și „The Mirror Has Two Faces“, în 1996.

În anii ’90, figurează în „Black Listing ’89”, pentru nonconformisul său, o listă inițiată de Brent Bozell, director la Research Center, o societate culturală având ca obiectiv purificarea mijloacelor de informare în masă. Pe listă se aflau și alte nume importante ale lumii filmului de la Hollywood, precum Whoopi Goldberg, Jane Fonda, Jon Voight, Paul Newman, Kathleen Turner sau Valerie Harper. Tot în această perioadă, are o relație foarte apropiată cu tenismenul Andre Agassi, iar de-a lungul vremii presa a vorbit despre alte idile din viața artistei, printre cuceririle sale aflându-se personalități precum Ryan O’Neil, Don Johnson sau Steve McQueen, iar potrivit versiunii readaptate a biografiei „Barbra: The Way She Is“, de Christopher Anderson, chiar Prințul Charles ar Marii Britanii ar fi curtat-o în anul 1974.

Din 1 iulie 1998 este măritată cu actorul James Brolin.

În anul 2004 revine în film în distribuția comediei „Meet the Fockers“, în regia lui Jay Roach, un rol care la acea vreme a demonstrat că trecerea anilor nu i-a afectat deloc calitatea interpretării, însă ultimele sale două filme – în 2010, „Little Fockers”, în rolul Roz Focker și în 2012, „The Guilt Trip”, în rolul Joyce Brewster, nu au convins, aducându-i chiar și nominalizări la nedoritele premii „Razzie”, pentru cea mai slabă actriță.

În noiembrie 2010, celebra cântareață și actriță a debutat în mediul literar cu volumul “My Passion for Design”, o carte în care artista își dezvăluie dragostea pentru arhitectură, artă, mobilă și peisagistică. Ea a declarat cu acest prilej: “În repetate rânduri, mi s-a cerut să-mi scriu autobiografia … însă nu mă simt pregatită pentru a face ceva atât de personal. Acesta este motivul pentru care am ales să scriu despre cum văd lumea și ceea ce este frumos pentru mine”.

Barbra Streisand are încă o voce de înger, însă ea a preferat să o pună în valoare, de-a lungul carierei, în musicaluri sau înregistrări și aproape deloc în concerte, poate tocmai din cauză că urăște să cânte live, din cauza tracului.

Este o luptătoare pentru diferite cauze sociale, participând la campanii anti-SIDA, de apărare a drepturilor homosexualilor – fiul ei, Jason, având această orientare -, de luptă pentru cauza copiilor defavorizați, a femeilor în general. Este foarte activă și în plan politic, fiind o puternică susținătoare a cauzei israeliene – nu e de mirare având în vedere originea sa -, dar se implică și în viața politică de peste Ocean, fiind o susținătoare a Partidului Democrat și având un rol important în recenta campanie prezidențială, când l-a criticat vehement pe candidatul de atunci, actualul președinte al SUA, Donald Trump.

Activitățile sale filantropice sunt absolut remarcabile: în anul 1984, Streisand a donat o sumă consistentă pentru construcția clădirii Emanuel Streisand pentru Studii Ebraice de la Universitatea Mount Scopus din Israel, în memora tatălui său, iar în anul 1986 a înfințat The Streisand Foundation, care a contribuit cu aproximativ 25 de millioane de dolari pentru finanțarea unor organizații care realizau spectacole live și cu peste 16 milioane de dolari pentru peste 1000 de graturi acordate unor cauze dedicate mediului înconjurător, femeilor sau dezarmării nucleare.

În 2006, ea a donat 1 milion de dolari pentru cauza susținută de William J. Clinton Foundation pe tema schimbărilor climatice, iar în anul 2009, ea a donat 5 milioane de dolari în beneficiul Centrului de Cercetări Cardiovasculare ce-i poartă numele, din cadrul Spitalului Cedars-Sinai.

În anul 2007, Parade Magazine a remarcat-o ca fiind una dintre celebritățile care au realizat cele mai mari donații caritabile și ca cea mai generoasă personalitate publică a Americii.

În anul 2012, ea a colectat peste 22 de milioane de dolari pentru sprijinirea aceluiași Centru de Cercetări Cardiovasculare, ea contribuind personal cu circa 10 milioane din această sumă.

Cotidianul The Daily Telegraph a plasat-o pe Barbara Streisand în primele 10 cântărețe și compozitoare din istorie, A&E’s Biography magazine a denumit-o una din favoritele sale pentru Vocile Secolului XX, și, nu în ultimul rând, se află printre cele mai mari 50 de artiste din toate timpurile, desemnate de Billboard.