Pompierii au intervenit la stingerea unui incendiu extins în raionul Cantemir

  • 11 Iulie 17:58
Pompierii au intervenit la stingerea unui incendiu extins în raionul Cantemir

În după amiaza zilei de 11 iulie 2024, pompierii IGSU au intervenit conform nivelului sporit de intervenție în raionul Cantemir, localitatea Șamalia, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:11. Potrivit informațiilor înregistrate, vegetația uscată a fost cuprinsă de foc, iar în condiții de caniculă, focul s-a răspândit cu repeziciune spre mai multe case de locuit din preajma.
 
Pentru lichidarea arderii au fost îndreptate 7 autospeciale de intervenție de pompieri din sudul țării. Ajunși, salvatorii au stabilit că flăcările au cuprins 5 case părăsite și vegetația uscată dintre acestea, cu suprafața de circa 6 hectare. La moment, focul a distrus în totalitate 2 case părăsite și 3 au fost parțial afectate.
 
La fața locului a fost creat Statul Major pentru gestionarea situației, fiind stabilite trei sectoare de luptă.
 
Angajații IGSU continuă să lucreze la fața locului pentru localizarea și lichidarea arderii.
 
Totodată, în timpul intervenției, pompierii au depistat cadavrul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 81 de ani într-o grădină a unei case afectate de flăcări.
 
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.
 
În acest context, IGSU repetat îndeamnă populația să fie foarte prudentă și să respecte cu strictețe regulile antiincendiare, în special pe timp de caniculă, pentru evitarea izbucnirii incendiilor de vegetație, care pot provoca pagube materiale semnificative și pot duce la pierderi de vieți omenești.
 
Oamenii sunt rugați să se abțină de la utilizarea focului în preajma lanurilor, spațiilor forestiere, precum și locurilor de agrement cu scopul prevenirii izbucnirii incendiilor pe arii extinse. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să nu dea foc vegetației uscate și gunoiului menajer în vederea curățirii terenurilor agricole și gospodăriilor.
 
Cetățenii sunt rugați să nu arunce mucuri de țigară, chibrituri sau alte obiecte aprinse pe suprafețe de iarbă uscată, lanuri cu cereale, dar și în preajma spațiilor forestiere.
 
De asemenea, maturii sunt îndemnați să acorde atenție maximă copiilor și să nu le permită jocul cu focul pentru evitarea producerii incendiilor și altor situații excepționale.
 
În situații excepționale oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
30,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:3,09 m/s
Fri
27
Sat
27
Sun
23
Mon
24
Tue
19
Arhivă Radio Chișinău