Pompierii au avut o intervenție mai puțin obișnuită de Hramul Capitalei

  • 14 Octombrie 2020 14:26
Pompierii au avut o intervenție mai puțin obișnuită de Hramul Capitalei

În această dimineață de Hramul capitalei angajații IGSU au fost solicitați pentru o intervenție neobișnuită pe bulevardul Dacia 3/1 din municipiul Chișinău. Pompierii au avut misiunea de a coborî crucea de pe cupola bisericii Sfântul Dumitru, care după vîntul puternic din ultimele zile risca să cadă jos.

Apelul la Serviciul 112 a fost făcut la ora 11.00 de către enoriași, după încheierea slujbei religioase. La fața locului de urgență a fost îndreptat un echipaj de pompieri dar și autoscara cu braț cotit BRONTO cu înălțimea de 70 de metri din dotarea IGSU. Ajunși la fața locului salvatorii au securizat zona și au demarat operațiunea. În mai puțin de două ore crucea cu greutatea de 50 kg și înălțimea de 2 metri a fost coborâtă cu atenție de pe cupola bisericii.

Operațiunea pompierilor a fost efectuată la înălțimea de 30 de metri, întrucât aceasta a fost amplasată în cel mai înalt punct al edificiului. Acum crucea va fi reparată, iar ulterior instalată pe cupola lăcașului de cult. În urma acțiunilor întreprinse nimeni nu a avut de suferit. Misiunea pompierilor fiind efectuată cu maximă prudență.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău