Polonia va susține în continuare cursul european și reformele de modernizare ale R.Moldova

  • 11 Aprilie 2019 15:40
Polonia va susține în continuare cursul european și reformele de modernizare ale R.Moldova

Republica Polonă va susține în continuare cursul european și reformele de modernizare a Republicii Moldova, susține ministrul polonez al investițiilor și dezvoltării economice, Jerzy Kwiecinski, aflat în vizită la Chișinău.

În cadrul unei întrevederi cu premierul Pavel Filip, ministrul polonez a accentuat importanța continuării colaborării moldo-poloneze, exprimând interesul pentru extinderea prezenței investițiilor poloneze în economia Moldovei, transmite IPN citând un comunicat de presă al Guvernului.

În cadrul întrevederii, premierul Pavel Filip a apreciat sprijinul financiar polonez acordat în cadrul Programului de Asistență pentru Dezvoltare. Republica Moldova este declarată țară prioritară pentru asistența poloneză pentru dezvoltare în domenii precum buna guvernare, dezvoltarea regională și rurală și agricultura. În decurs de 15 ani, Polonia a implementat în Republica Moldova 264 de proiecte, în sumă de 15 milioane de euro.

Șeful executivului a încurajat investitorii polonezi să participe la privatizarea întreprinderilor de stat, dar și să investească în activitatea Zonelor Economice Libere și a Parcului IT „Tekwill”. „Guvernul, pe care am onoarea să-l conduc, este un Guvern „pro-business” și a realizat o serie de reforme pentru susținerea mediului de afaceri și atragerea investițiilor. Efortul pe care l-am făcut deschide ușa pentru potențialii investitori, pe care noi îi tratăm cu maximă atenție”, a spus Pavel Filip.

Premierul a exprimat recunoștință Guvernului polonez pentru susținerea acordată Republicii Moldova în cadrul instituțiilor europene, în calitate de unul dintre statele inițiatoare ale Parteneriatului Estic.

În prezent, în Moldova activează 102 întreprinderi mixte moldo-poloneze. Suma investițiilor poloneze este de 227 de milioane de lei.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
7,18
Cer fragmentat
Umiditate:91 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău