Polonia va construi un gard de sârmă ghimpată la granița cu Kaliningrad

  • 02 Noiembrie 2022 11:38
Polonia va construi un gard de sârmă ghimpată la granița cu Kaliningrad

Polonia va construi un gard de sârmă ghimpată la granița sa cu enclava rusă Kaliningrad, a declarat miercuri ministrul apărării, citat de The Guardian. Construcția barierei temporare de 2,5 metri înălțime și 3 metri adâncime va începe imediat, a adăugat Mariusz Blaszczak într-o conferință de presă.

În contextul în care tensiunile cresc din cauza războiului din Ucraina, el a citat preocupări legate de securitate și a făcut referire la o criză declanșată în toamna anului trecut, când mii de migranți africani și din Orientul Mijlociu au încercat să treacă granița din Belarus în Polonia, unii dintre ei murind, scrie G4Media.

La vremea respectivă, Uniunea Europeană a acuzat Belarusul – un aliat apropiat al Rusiei – că i-a adus pe migranți ca parte a unei campanii de război „hibrid” pentru a destabiliza Europa. Minskul a negat că ar fi comis vreo infracțiune.

Blaszczak a declarat că bariera din Kaliningrad va fi similară cu cea pe care Polonia a instalat-o anul trecut de-a lungul graniței cu Belarus.

Exclava Kaliningrad, unde Rusia are o prezență militară semnificativă, se află pe coasta baltică între Polonia și Lituania și este separată de Belarus printr-un coridor de frontieră îngust.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău