Polonia cere acces integral la planul de victorie al lui Zelenski, inclusiv capitolele clasificate: „Contribuția noastră a fost semnificativă de la început”

  • 22 Octombrie 20:58
Polonia cere acces integral la planul de victorie al lui Zelenski, inclusiv capitolele clasificate: „Contribuția noastră a fost semnificativă de la început”

Oficialii de la Varșovia s-au plâns că nu se numără printre statele care au primit integral textul planului de victorie întocmit de Volodimir Zelenski și au cerut acces la toate capitolele, relatează Kyiv Independent.

Planul de victorie al președintelui ucrainean, prezentat pe 17 octombrie, include cinci puncte principale și trei anexe confidențiale, transmite HotNews

În timpul prezentării planului de victorie, Zelenski a menționat că textul complet va rămâne confidențial și că doar anumiți parteneri cruciali pentru punerea planului în aplicare vor avea acces la anexele clasificate ale anumitor secțiuni.

„Am oferit Ucrainei ajutor militar crucial. Atunci când Germania vorbea despre trimiterea de căști, noi am trimis 320 de tancuri. Așadar, contribuția noastră a fost în mod evident semnificativă, în special la început, când era cea mai mare nevoie de ea”,  a declarat Wladyslaw Teofil Bartoszewski, ministru adjunct de externe al Poloniei.

Planul de victorie al Kievului cuprinde mai multe solicitări: o invitație de a adera la NATO, sprijin pentru îmbunătățirea forțelor defensive, descurajarea agresiunii ruse, creștere economică, cooperare și o arhitectură de securitate postbelică.

Premierul polonez Donald Tusk a declarat pe 18 octombrie că planul de victorie al Ucrainei va fi reevaluat după viitoarele alegeri prezidențiale din SUA.

În același timp, Tusk a subliniat că sprijinul Poloniei pentru aderarea Ucrainei la NATO nu s-a schimbat. „Suntem solidari cu Ucraina în această problemă”,  a spus el.

Polonia a fost unul dintre cei mai puternici susținători ai Ucrainei de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în februarie 2022, furnizând miliarde de dolari în ajutor militar, economic și umanitar și găzduind milioane de refugiați ucraineni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:95 %
Vint:3,6 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău