Polițist din Edineț, reținut de CNA pentru trafic de influență
-
21 Septembrie 2021 11:16
Urmare unui denunț la DGT Nord a CNA, un tânăr din Edineț, angajat al Inspectoratului de Poliție din raion, este cercetat penal de ofițerii anticorupție și procurori, într-un dosar pornit pe trafic de influență. Acesta ar fi extorcat și primit 900 de euro și 6180 de lei, sub pretextul că poate organiza procesul de eliberare a unui permis de conducere, de la etapa de școlarizare și până la eliberarea propriu-zisă a carnetului auto de categoria C și E.
Potrivit materialelor cauzei penale, inițial, omul legii ar fi susținut că poate determina persoane publice din Secția Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Edineț să elibereze un permis de conducere, fapt pentru care ar fi primit 700 de euro.
Ulterior, acesta ar fi pretins încă 6180 de lei pentru a aranja înscrierea candidatului la o școală auto de stat, astfel încât acesta să nu frecventeze orele.
Alți 200 de euro ar fi fost primiți pentru a organiza urgentarea eliberării actelor confirmative de școlarizare și susținerea cu succes a examenului intern la școala auto respectivă.
În dimineața zilei de astăzi, tânărului i-a fost adusă la cunoștință ordonanța de bănuit, ulterior fiind reținut pentru 72 de ore.
Dacă va fi găsit vinovat de infracțiunea ce i se incriminează, pentru trafic de influență, bănuitul riscă o amendă în mărime de la 2000 la 3000 unități convenționale sau închisoare de până la 6 ani, se arată în comunicat.