Poliția face precizări cu privire la incidentele de la Varnița

  • 13 Noiembrie 2020 11:21
Poliția face precizări cu privire la incidentele de la Varnița

Acțiunile participanților la incidentul din Varnița, în ziua alegerilor din 1 noiembrie, în care au fost implicați civili, observatori naționali și reprezentanți ai candidaților la funcția de președinte, au fost documentate de poliție, potrivit cadrului legal, și urmează să fie luate decizii. Precizările au fost făcute de Sergiu Paiu, șef al Inspectoratului General al Poliției, la un briefing de presă, transmite IPN.

„Mai multe persoane, reprezentanți ai unor concurenți la funcția de președinte și chiar deputați au recurs la acțiuni care cad sub incidența legii penale și care vin să sancționeze acțiunile de discriminare, excludere, restricție sau preferință în dreptul și libertățile unei persoane sau a unui grup de persoane”, a spus Sergiu Paiu.

Marin Maxian, șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției, a precizat că în perioada dinaintea primului tur al alegerilor prezidențiale și ziua alegerilor, pe 1 noiembrie, poliția a intervenit în 477 de cazuri, inclusiv 34 de cazuri de blocare a traseelor, 1 caz de blocare a secțiilor de votare, 24 de incidente cu buletinele de vot, 18 sesizări privind pretinsa corupere a alegătorilor. De asemenea, au fost înregistrate 245 de sesizări cu privire la pretinse transportări organizate ale alegătorilor, 24 de cazuri de nerespectare a regulilor de sănătate publică, 76 de cazuri de comportamente lipsite de respect, huliganism, prezența în stare de ebrietate. „13 din acestea au fost referite după competență în adresa Comisiei Electorale Centrale. Patru  au fost trimise către Procuratură”, a subliniat Marin Maxian.

În ziua alegerilor, mai multe persoane, printre care veterani, reprezentanți ai unor concurenți la funcția de președinte, au încercat să blocheze circulația pe traseul care face legătura între localitățile Bender și Varnița. Aceștia spuneau că doresc să împiedice transportarea organizată a alegătorilor din regiunea transnistreană la secțiile de votare deschise în Varnița.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Cer senin
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău