Poliția atenționează: Numărul accidentelor de motocicletă este în creștere

  • 30 Martie 2019 16:35
Poliția atenționează: Numărul accidentelor de motocicletă este în creștere

În ultimii doi ani, cifra accidentelor rutiere cu implicarea motocicliștilor a crescut. Pe parcursul anlui trecut, 21 de persoane și-au pierdut viața în astfel de accidente, iar 165 au suferit traumatisme.  În contextul încălzirii vremii, când pe trasee încep a circula tot mai multe motociclete, poliția vine cu atenționări.

„Șoferii de motociclete trebuie să conștientizeze că, dacă nu respectă regulile, se supun unui mare risc. Și acestea pot duce la consecințe grave: persoane traumatizate și, mai grav, decedate, atât conducători, cât și alte persoane nevinovate”, a declarat pentru IPN ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, Natalia Golovco.

Inspectoratul amintește despre obligația de a purta cască de protecție, de a nu circula cu viteză și de a nu porni la drum beat. Motocicliștilor li se recomandă să păstreze întotdeauna farul aprins și să ruleze în poziția de unde șoferii îi pot observa cu ușurință în oglinda retrovizoare. Atenție sporită se cere în cazuri de carosabil umed, nisip, pietriș, gropi și alte pericole rutiere de suprafață, care pot afecta grav aderența, generând accidente.

În curbe, motocicliștii trebuie să circule cu viteză moderată și să încerce întotdeauna să aibă contact vizual cu șoferii care ar putea fi pe cale să le intersecteze traiectoria. Se recomandă îmbrăcămintea de protecție pentru motocicliști, iar în condiții de vizibilitate slabă este obligatoriu să poarte vestă fluorescent reflectorizantă.

Încrederea exagerată în forțele proprii, necunoașterea particularităților tehnice ale vehiculului, lipsa de experiență în conducere, conducerea agresivă și șofatul în stare de ebrietate sunt factori care cresc riscul producerii accidentelor rutiere.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:11,32 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău