Poliția a ars bărcile căutătorilor de aur clandestini din Amazon, atrași de zvonuri privind descoperirea unor zăcăminte

  • 29 Noiembrie 2021 12:15
Poliția a ars bărcile căutătorilor de aur clandestini din Amazon, atrași de zvonuri privind descoperirea unor zăcăminte

Autoritățile braziliene au ars aproape 70 de ambarcațiuni în cadrul unei operațiuni de luptă împotriva căutătorilor de aur clandestini. Aceștia au fost atrași în urma unor zvonuri legate de zăcăminte de aur pe un important afluent al Amazonului, au anunțat duminică guvernul și organizația ecologistă Greenpeace.

69 de bărci au fost distruse sâmbătă, a anunțat ministrul Justiției, Anderson Torres, care a publicat și imagini cu ambarcațiunile în flăcări pe malurile râului Madeira, scrie digi24.ro.

„Domnule ministru, felicitări pentru această operațiune”, a scris pe Twitter președintele țării, Jair Bolsonaro.

Cel puțin 300 de bărci de dragaj s-au aliniat una lângă alta la Madeira, săptămâna trecută, în urma unor zvonuri ca s-ar fi descoperit zăcăminte de aur. Iar atunci când imaginile cu această goană după aur s-au răspândit, autoritățile au pregătit o operațiune pentru a opri apariția de mine ilegale, scrie Agerpres, preluând AFP.

Sâmbătă, numeroase bărci s-au dispersat în alte zone din apropiere, a precizat Greenpeace Brazilia, care a publicat de asemenea fotografii cu ambarcațiuni de dragaj în flăcări.

„Această operațiune arată că Brazilia are capacitatea de a face față activităților ilegale și de a asigura protecția râurilor noastre, a pădurilor noastre tropicale și a popoarelor noastre tradiționale. Este nevoie doar de voință politică”, a transmis Greenpeace.

Exploatări ilegale în pădurea amazoniană

Exploatarea ilegală de aur este des întâlnită în Regiunea Amazoniană, însă această cursă după metale prețioase, la circa 100 de kilometri de orașul Manaus, a atras o atenție specială, a precizat Greenpeace săptămâna trecută.

Greenpeace a cerut autorităților să dea dovadă de maximă celeritate pentru a opri ceea ce organizația consideră a fi o crimă asupra mediului.

Un raport al Universității Federale Minas Gerais, în colaborare cu Ministerul Public brazilian, a arătat în iulie că numai 34% din cele 174 de tone de aur exploatate în Brazilia între 2019 și 2020 au avut o origine legală dovedită.

Ecologiștii acuză guvernul lui Jair Bolsonaro că duce politici anti-ecologiste și slăbește protecția mediului.

De când Bolsonaro a ajuns la putere în ianuarie 2019, defrișările în Pădurea Amazoniană s-au înmulțit semnificativ, în principal din cauza exploatării miniere ilegale și a creșterii vitelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău