Poetul Simion Plămădeală, decorat de Traian Băsescu
-
17 Iulie 2013 10:50
Singurul poet de limba română din Kazahstan, basarabeanul Simion Plămădeală, a primit duminică, 25 martie, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer al României din partea președintelui Traian Băsescu.
Medalia i-a fost înmânată de secretarul de stat al Departamentului Românilor de pretutindeni, Eugen Tomac, în cadrul unei ceremonii organizate la școala din satul natal al poetului, Grinăuți, din raionul Râșcani.
Alături de câteva sute de săteni, la festivitate au participat și membrii corpului diplomatic român în Republica Moldova, parlamentari și oameni de cultură din ambele țări. Eugen Tomac, emisarul Președinției României, s-a declarat onorat de misiunea de a-l decora pe poetul Simion Plămădeală
Poetul Simion Plămădeală s-a născut în anul 1935, în satul Grinăuți, într-o familie de țărani cu dragoste față de limba română. Este deportat în Kazahstan după ce, la absolvirea Facultății de Istorie și Filologie a Universității Pedagogice Ion Creangă, refuză să predea limba rusă într-un sat de pe malul Prutului.
Timp de 30 de ani a lucrat în minele de cărbuni din această țară, pe atunci republică a URSS. În acest răstimp el a scris mii de versuri în limba română, publicate în presa locală din regiunea Karaganda. Anul trecut, o parte din aceste versuri au fost editate și într-un volum lansat la Chișinău, intitulat „Departe-aproape. 100 de poezii românești din Kazahstan”.
Pentru suferințele sale pe altarul limbii române, el a fost recompensat de președintele Băsescu, gest normal, în opinia ambasadorului României, Marius Lazurcă.
Manifestările dedicate acestui eveniment s-au încheiat cu un moment artistic organizat de copiii școlii din Grinăuți, precum și de cunoscuți artiști ai scenei din Republica Moldova.

