PNUD a livrat primul lot de medicamente în baza acordului cu Ministerul Sănătății

  • 28 Aprilie 2017 11:23
PNUD a livrat primul lot de medicamente în baza acordului cu Ministerul Sănătății

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare a livrat primul lot de medicamente în baza acordului cu Ministerul Sănătății.

PNUD procurămedicamente și dispozitive medicale în cadrul a opt programe naționale și speciale de sănătate, în valoare de 4,25 milioane de dolari. Primul lot are o valoare de 328 de mii de dolari și de medicamente vor beneficia 3800 de persoane, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă remis de PNUD.

Medicamentele din primul lot sunt pentru pacienții cu HIV/SIDA. Potrivit estimărilor ministrului sănătății, Ruxanda Glavan, după ce va fi livrată toată cantitatea de medicamente prevăzută în acest program de sănătate, Republica Moldova ar putea economisi 37% din bugetul alocat, ceea ce înseamnă aproximativ 300 de mii de dolari.

PNUD a finalizat procesul de contractare pentru două din cele opt programe naționale și speciale de sănătate. Toate companiile au fost selectate prin concurs, la care au putut să participe agenți economici din țară și de peste hotare. Evaluarea și aprobarea costurilor pentru celelalte șase programe continuă. Medicamentele procurate sunt pre-calificate de Organizația Mondială a Sănătății, în conformitate cu standardele de calitate.

„PNUD dispune de o experiență considerabilă la nivel mondial în domeniul achizițiilor publice și a gestionării lanțului de aprovizionare. Mă bucur că această experiență este acum valorificată și în Republica Moldova”, a menționat Dafina Gercheva, coordonatoarea rezidentă ONU și reprezentanta permanentă PNUD în Republica Moldova.

Ruslan Poverga, directorul general al asociației obștești „Inițiativa Pozitivă”, organizație din care fac parte persoane care trăiesc cu HIV/SIDA, spune că asigurarea accesului la tratament este cea mai bună metodă de combatere a răspândirii HIV și o investiție temeinică pentru salvarea multor vieți. „PNUD a reușit să achiziționeze medicamente de înaltă calitate, necesare pentru persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA, în timp restrâns și la un preț avantajos și credem că acest lucru va avea un impact de durată pentru sistemul de sănătate din Moldova”, a menționat Ruslan Poverga.

Potrivit statisticilor oficiale, la care face referire PNUD, în Moldova sunt peste 11 mii de cazuri de HIV. Anual, aproximativ 300 de persoane își pierd viața din cauze asociate acestei  maladii. La începutul acestui an,  4500 de persoane primeau tratament anti-retro viral. Fără tratament medical corespunzător, virusul progresează până la stadiul de SIDA, boală care, în cele mai dese cazuri, este fatală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
12,18
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:5,66 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
14
Sun
14
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău