Ploi torențiale în Himalaya | 40 de morți în Nepal, cel puțin 6 în India
-
13 August 2017 17:26
Alunecările de teren provocate de ploile torențiale în Himalaya au provocat moartea a cel puțin șase persoane în Inde și a 40 de persoane în Nepal, au informat duminică autoritățile locale citate de AFP.
'De vineri, cel puțin 40 de persoane au murit în inundații sau în alunecările de teren', a declarat AFP, un purtător de cuvânt al Ministerului nepalez de Interne, Deepak Kafle.
În parcul național Chitwan, foarte popular printre turiștii din Nepal, turiștii au fost mutați la etajele superioare ca urmare a inundațiilor. Un responsabil hotelier a precizat că mai mulți turiști au fost transportați cu elefanții spre ruta cea mai apropiată pentru a putea ajunge la Kathmandu.
În Nepal, aeroportul din Biratnagar, acoperit cu un metru de apă, a fost închis.
Anul acesta 100 de persoane au murit în urma inundațiilor provocate de muson, în perioada iunie-august în Nepal. Anul trecut, acest sezon a provocat moartea a cel puțin o sută de persoane.
În India vecină, cel puțin 6 persoane au murit și alte zeci sunt date dispărute după o alunecare de teren care a făcut ca două autocare să se prăbușească pe un versant al muntelui.
Potrivit agenției de presă indiană Press Trust, 30 de persoane au murit în această tragedie, însă potrivit altor surse bilanțul ar putea fi chiar mai mare.
Numeroase case au fost distruse după două zile de ploi torențiale în această regiune din Himalaya în plină perioadă a musonului.
Sute de persoane au murit în India în urma inundațiilor, ploilor violente sau alunecărilor de teren de la începutul sezonului ploilor.