PLDM-PL-PDM încep să scrie acordul de coaliție (Jurnal de Chișinău)

  • 15 Iulie 2015 09:30
PLDM-PL-PDM încep să scrie acordul de coaliție (Jurnal de Chișinău)

Revista presei din 15 iulie 2015

PLDM-PL-PDM încep să scrie acordul de coaliție, titrează Jurnalul care preia un comentariu DW. Din puținele informații care au ajuns la presă reiese că liderii politici au discutat mai mult despre alegerea viitorului șef al statului. Totodată, din declarațiile vicepreședintelui PLDM, Vadim Pistrinciuc, reiese că funcția de prim-ministru îi va fi partajată PLDM. Partidului Democrat i-ar reveni funcția de președinte al Parlamentului. Negociatorii care discută crearea noii alianțe pro-europene examinează inclusiv posibilitatea schimbării conducătorilor unor instituții publice și este posibil să fie schimbat și procurorul general.

Negocierile pentru formarea noului guvern de la Chișinău merg în linie dreaptă, scrie Adevărul. Deputatul Partidului Democrat, Sergiu Sîrbu, a declarat după ședința grupurilor de lucru că spera ca până la sfârșitul săptămânii să fie închegat câte un document unic atât pentru proiectul acordului politic pentru formarea coaliției de guvernământ, cât și pentru proiectul programului de guvernare.

Aceeași publicație atenționează asupra înființării „Republicii Populare Bălți” pe internet. Membrii acesteia declară Bălțiul oraș rusesc. Grupul are și o stemă care este copia stemei ruse – vulturul cu două capete. Grupul redistribuie linkuri ale partidului „Patrioții Moldovei”, ale grupului „Transnistria, cap de pod rusesc”, grupului „Republica Armenia de Est”. Activitatea grupului este de esență separatistă și membrii acestuia susțin proiectul Novorossia. Adevărul amintește că în luna mai  consilierii comuniști din municipiul Bălți și-au exprimat dorința de a organiza un referendum privind autonomia locală.

Timpul comentează că se tulbură apele și în stânga eșichierului politic. Liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, critică dur Partidul Socialiștilor pentru votul dat de reprezentanții din teritoriu ai acestei formațiuni, pentru alegerea președinților în unele raioane, alături de partidele pro-europene.

Petru Bogatu revine în Ziarul Național la marșul unionist de săptămâna trecută. Potrivit autorului, manifestația organizată de o serie de organizații de pe ambele maluri ale Prutului nu-i doar o zvâcnire de moment. În prezent, demersul pentru reîntregirea cu România este emanația unei stări de spirit. Exprimă voința unei părți semnificative a societății civile de la est de Prut. Forța ei stă, deci, nu într-un interes sau într-un proiect politic, oricât de bune ar fi ele, ci în conștiința de sine românească a multor cetățeni. Altfel spus, acțiunea unionistă din Republica Moldova este acum o inițiativă populară. O mișcare civică de masă, aflată pe un accentuat trend ascendent. Și asta spune totul despre locul și puterea ei în actuala realitate politică, conchide editorialistul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
5,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
2
Wed
3
Thu
2
Arhivă Radio Chișinău