Platforma Demnitate și Adevăr condamnă mai multe inițiative legislative ale actualei guvernări
-
03 Decembrie 2020 09:35
Platforma Demnitate și Adevăr condamnă mai multe inițiative legislative ale actualei guvernări care, în opinia formațiunii, vor aprofunda criza economică, dar pot duce și la dezbinarea societății.
Liderul formațiunii, Andrei Năstase, a menționat în cadrul unui briefing proiectul politicii bugetar-fiscale, dar și un șir de inițiative controversate precum fortificarea statutului limbii ruse, inițiative legate de UTA Găgăuzia, trecerea SIS în subordinea Parlamentului.
El a anunțat că deputații Platformei DA vor bloca pe toate căile legale adoptarea unor astfel de inițiative și sunt gata să iasă în stradă, dar nu acum. Astfel, Andrei Năstase a sugerat că Platforma DA nu va participa la acțiunea de protest lansată de președintele ales și liderul PAS, Maia Sandu pentru astăzi, în semn de protest față de mai multe inițiative legislative controversate lansate de socialiști.