PLANTE ORNAMENTALE: Macii
-
09 Iunie 2016 16:35
Macii, flori de o frumusețe deosebită, inundă, în fiecare an, în luna mai, câmpurile și lanurile de grâu.
Denumirea genului este Papaver și are origine romană. În celtă, ''papa'' înseamnă ''terci'', obținut prin fierbere, în acest caz din semințe de mac, folosite atunci pentru a adormi copiii, notează prof. dr. Elena Șelaru, în volumul ''Cultura florilor de grădină''. De altfel, de-a lungul timpului, macii au simbolizat somnul, pentru că opiul extras din maci este un sedativ, au simbolizat pacea, dar și moartea, prin culoarea de roșu aprins a florilor de mac, potrivit site-ului greatnews.ro.
Macii apar în miturile grecilor și ale romanilor. Astfel, potrivit unei legende romane, macul ar fi fost creat de Somnus, zeul somnului, care încerca să o ajute pe Ceres, zeița recoltelor, ce nu mai putea să dea rod lanurilor de grâu pentru că era epuizată după ce-și căutase fiica rătăcită. Macii au ajutat-o să doarmă și, după ce zeița s-a refăcut, grâul a început din nou să crească. Prezența macilor a rămas, de atunci, în credința populară, esențială pentru recoltă. Totodată, atât romanii cât și grecii considerau macii și un simbol al dragostei. Romanii îi considerau drept vindecători ai rănilor din dragoste, iar grecii îi vedeau ca pe un semn al fertilității, dătători de sănătate și de putere.
Potrivit legendelor creștine, însă, macul ar fi apărut din sângele vărsat de sfinții martiri. Totodată, se spune că, în Sâmbăta Mare, toate florile au rămas să privegheze, doar macul a adormit. Auzindu-și, însă, semenele strigând "Hristos a înviat!", s-a trezit și s-a rușinat atât de tare încât și-a schimbat culoarea din alb, cum era până atunci, în roșu aprins.
Având semnificații dintre cele mai variate, macul simbolizează frumusețea și gingășia persoanei căreia îi este oferit, este floarea dragostei pasionale, dar este și simbol al odihnei sufletelor celor adormiți întru Domnul. Se spune că, în timpul războaielor napoleoniene, au înflorit maci roșii ca sângele lângă mormintele eroilor, de unde și credința că aceștia s-au născut din sângele vărsat de eroi în războaie. Și în zilele noastre, la mormintele eroilor necunoscuți, se aduc flori de mac. În fiecare an, la 11 noiembrie, de "Ziua Armistițiului", au loc manifestări de cinstire a victimelor Primului Război Mondial în mai multe țări ale lumi. În Canada, Marea Britanie, Australia, Africa de Sud și Noua Zeelandă, oamenii poartă maci artificiali, din plastic sau din hârtie, pentru a-i comemora pe cei care au murit în timpul luptelor.
Genul Papaver este originar din Europa, Asia, Africa de Sud și Australia, deținând peste 100 de specii anuale și perene. Dintre speciile perene, mai frecvent cultivate sunt Papaver orientale L. și Papaver bracteatum Lindl.
Dintre speciile anuale, amintim Papaver somniferum L., plantă cu tulpina dreaptă, puțin ramificată la vârf și înaltă de aproape 100 cm. Butonii florali atârnă înainte de deschidere. Corola este formată din 4-6 petale rotunjite, de culoare alb, roz sau violet, cu pete bazale închise. Înflorește la începutul verii. Această specie produce semințe comestibile, din care se produce opiul. Specia a fost utilizată încă din antichitate ca analgezic, iar în prezent crește îndeosebi în estul și în sudul Asiei și în Europa de sud-est.
În ceea ce privește specia perenă Papaver orientale, planta formează la bază o tufă de frunze mari, din care pornesc mai multe tulpini florale neramificate, având înălțimea de până la 1 m. Tulpinile sunt garnisite cu frunze mai mici decât cele bazale, ambele prezentând peri aspri, și au în vârf câte o floare foarte mare, cu diametrul de circa 12-16 cm. Petalele sunt roșii, cu o pată neagră la bază. Înfloresc în lunile mai-iunie, notează prof. dr. Elena Șelaru.
Cea de-a doua specie perenă amintită, Papaver bracteatum, este mai viguroasă decât precedenta, având înălțimea de 1-1,5 m. Florile sunt și ele mari, cu diametrul de 15-20 cm, având petalele colorate în roșu-aprins. Înflorește tot în lunile mai-iunie, potrivit prof. dr. Florin Toma, în volumul ''Floricultură și Artă florală''.
Ambele specii perene prezentate mai sus se înmulțesc prin semințe, întrucât prin divizarea tufei suportă greu transplantarea. Se mai pot înmulți prin butași de rădăcini. Semănatul se face în mai-iunie, pe brazde, în pepinieră, unde se îngrijesc până toamna sau primăvara următoare, când pot fi plantate la locul de decor. Trebuie avut grijă ca la această transplantare să se păstreze cât mai mult pământ pe rădăcini, căci cele lipsite de pământ suportă greu transplantarea. Unii autori recomandă, însă, ca semănatul să se facă în ghivece, în acest caz, transplantarea făcându-se cu întregul balot de pământ, situație în care plantele nu au deloc de suferit. În ceea ce privește îngrijirea plantelor, acestea trebuie udate la nevoie, solul trebuie afânat, buruienile distruse și este nevoie de fertilizare toamna sau primăvara.
Macii pereni sunt foarte apreciați datorită frumuseții lor, captând atenția atât prin dimensiunea și forma florilor, cât și prin coloritul foarte intens. Sunt folosiți în grupuri mici sau mari, într-o diversitate de amplasamente, pe peluzele de iarbă, în fața masivelor de arbuști, în borduri mixte, în rocării sau în ronduri. Sunt căutați și pentru buchetele florale, dar, din păcate, nu durează mult. De regulă, se recoltează în faza de boboc, la care sepalele încep să crape.
Sursa: Agerpres.ro