PL merge „ACUM” la alegerile parlamentare. Decizia a fost luată de Consiliului Politic Republican

  • 16 Decembrie 2018 20:42
PL merge „ACUM” la alegerile parlamentare. Decizia a fost luată de Consiliului Politic Republican

Consiliul Republican al Partidului Liberal a decis astăzi participarea formațiunii la alegerile parlamentare alături de Blocul ACUM. Anunțul a fost făcut de președintele PL, Dorin Chirtoacă.

Liderul PL a menționat că decizia a fost luată pentru a consolida forțele de opoziție, pentru a exista un singur bloc democratic pro-european și unionist care să debarce regimul Plahotniuc, transmite TV8.

„A fost luată decizia prin vot de a participa la alegerile parlamentare în cadrul blocului ACUM în condițiile celor cinci puncte, compromisul pe care l-am atins în discuțiile pe care le-am avut timp de o lună”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Potrivit lui Chirtoacă, compromisul la care s-a ajuns include un calendar comun de activități, un membru al PL și un membru al PLDM să facă parte din comisia pentru meritocrație, participarea atât pe listă, cât și pe circumscripție, elaborarea unui proces verbal al comisiei de meritocrație în care să fie incluși persoanele care candidează, agrearea candidaților după meirtocrație, dar și după preferințele cetățenilor.

În acest context, fostul vicereșdinte al PL, Valeriu Munteanu, care și-a anunțat demisia tocmai pentru că formațiunea n-ar fi dorit să se alăture „ACUM”, spune că responabil este Mihai Ghimpu.

„Plecarea artistică de la sediul de partid a domnului Ghimpu, imediat după încheierea ședinței, explică multe. Cu siguranță se dorește legitimarea fostului președinte al PL, ca element de „opoziție ideatică” în cadrul partidului, întru continuarea, citez „jihadului” început în forță de către domnul Ghimpu împotriva blocului ACUM, liber de orice angajament oficial al PL. Cine crede povestea asta, că președintele PL și conducătorul PL stau sub același acoperiș, într-o frumoasă suburbie a Chișinăului, dar își asumă decizii politice diferite, acum și pe viitor…Joacă pentru copii”, spune ex-liberalul.

În opinia lui Munteanu, a devenit și mai limpede că marele beneficiar al participării separate a multor partide și „partiduțe”, pe flancul drept al eșichierului politic, inclusiv a Partidului Liberal, este Vladimir Plahotniuc.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:3,09 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău