Piața asigurărilor din Republica Moldova a crescut anul trecut cu 32,6%
-
12 Aprilie 2022 13:30
Companiile de asigurări din Republica Moldova au cumulat în anul 2021 prime brute subscrise în sumă de un miliard 926,3 milioane de lei, volum în creștere cu 32,6% față de cel înregistrat în anul anterior. Avansul este unul fără precedent în istoria asigurărilor moldovenești, mai ales că a avut loc după un regres de 10,6% a primelor brute subscrise în anul 2020, ca urmare a pandemiei COVID-19, transmite MOLDPRES.
Potrivit Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), datele pentru anul 2021 atestă că sectorul rămâne orientat spre asigurările generale, care dețin o cotă de 94,8%, în timp ce asigurărilor de viață le revin 5,2% din volumul total al primelor brute subscrise. „Pe segmentul asigurărilor generale, valoarea primelor brute subscrise a însumat 1 825,7 mln de lei, în creștere cu 473,8 mln de lei. În același timp, primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață au constituit aproximativ 100,5 mln de lei, fiind la același nivel al anului precedent”, indică un raport al Comisiei, scrie sursa citată.
Sursa citată arată că asigurările auto domină în continuare piața de asigurări, acestora revenindu-le peste 70% din totalul primelor brute subscrise din asigurările generale. „Cele mai mari volume de prime au revenit asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, care au cumulat 853,1 milioane de lei (+33,5% față de 2020), dintre care RCA internă – 585,4 mln de lei (+26,9%) și “Carte Verde” – 267,7 mln de lei (+50,5%), urmate de asigurarea CASCO – 417,8 mln de lei (+23,2%)”, conform Comisiei.
De asemenea, în 2021, companiile au achitat despăgubiri și indemnizații de asigurare în sumă totală de 662,1 mln de lei, în creștere cu 11,0% față de anul anterior.
Datele au fost generalizate în baza informațiilor prezentate de cele zece societăți de asigurări, care activau la situația din 31 decembrie 2021.
Comisia Națională a Pieței Financiare notează că deși volumul primelor brute subscrise s-a majorat semnificativ în anul 2021, gradul de penetrare a asigurărilor în PIB a înregistrat nivelul de 0,80%, atestând o creștere modestă cu 0,1 p.p. a acestui indicator comparativ cu 2020 (spre ex. în țările din regiune indicele respectiv variază între 1-1,5 la sută). „Acest fapt denotă că ritmul de creștere a PIB a fost superior celui de extindere a activităților de (re)asigurare, din motive legate de situația economică și financiară a cetățenilor din Republica Moldova, care pun accent pe alte produse și servicii de primă necesitate”, explică un comunicat al CNPF.