Petru Macovei: „Politicienii care sunt proprietari de media dictează politicile editoriale”
-
15 Noiembrie 2017 10:29
La Chișinău a început, marți, 14 noiembrie, cel de-al treilea forum mass-media în cadrul căruia au fost puse în discuție problemele mai vechi și mai noi ale presei din Republica Moldova. Experții media constată că situația în acest domeniu degradează în ultimii ani, inclusiv din cauza influenței politicului și a concentrării mai multor posturi de televiziune și radio în mâinile oamenilor politici.
Calitatea jurnalismului în Republica Moldova cunoaște o tendință descendentă în ultima perioadă, iar acest lucru este un indicator relevant al nivelului de democrație al unui stat, a subliniat directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu.
„În ultimii 25 de ani tot vorbim despre calitate și, din păcate, din ceea ce vedem acum în presă, nu evoluăm, ci involuăm. Jurnalismul de calitate e un soi de foiță de turnesol, dacă vreți, care ne arată unde suntem pe calea democratizării”, a declarat Nadine Gogu.
Propaganda internă și cea externă, dar și promovarea tot mai agresivă a știrilor false reprezintă provocările cărora trebuie să le facă față în prezent presa, dar și societatea în general. Propaganda rusă ajunge în spațiul mediatic al Republicii Moldova inclusiv prin intermediul posturilor de televiziune ce-i aparțin liderului Partidului Democrat aflat la guvernare, Vladimir Plahotniuc, care retransmit știri și emisiuni de la Moscova, au subliniat experții în cadrul forumului.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, exponent al aceleiași formațiuni, a replicat că de fapt, ar fi vorba despre politică editorială și nu de implicarea politicului în activitatea unor mijloace de informare în masă.
„Nu ne implicați pe noi, politicul, în politica editorială a unor companii sau a unor surse media. În lume sunt televiziuni cu proprietari mai bogați și cu proprietari mai puțin bogați,. Sunt televiziuni publice și sunt televiziuni private. Treziți-vă la realitate, trăim în sec. XXI, într-o economie de piață”.
Factorul politic este una dintre cauzele pentru care situația presei în Republica Moldova degradează, a subliniat, pe de altă parte, directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei.
„Nu noi implicăm politicienii în mass-media, politicienii s-au implicat demult în mass-media. Ei sunt proprietari de media, ei dictează politicile editoriale. De ei depinde în ultimă instanță calitatea produsului. Nu este normal, dar așa se întâmplă. Politicienii care sunt proprietari de media dictează politicile editoriale”, spus Petru Macovei.
Una dintre prioritățile Uniunii Europene în domeniul mass-media este combaterea propagandei, a declarat Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko.
„Noi nu facem propagandă, noi informăm publicul ca să înțeleagă care sunt activitățile noastre, care sunt obiectivele cooperării noastre cu partenerii și care este adevărul. Cu asta noi vom continua și în ceea ce privește Republica Moldova și relațiile noastre, și în ceea ce privește mult mai larg Uniunea Europeană”, a declarat Peter Michalko.
Forumul mass-media are pe agenda sa o serie de master-class-uri și ateliere tematice dedicate jurnaliștilor, la subiecte precum provocările presei scrise în epoca internetului, verificarea faptelor și impactul investigațiilor jurnalistice, comunicarea cu autoritățile statului și modalități de colectare a fondurilor pentru mass-media independentă.