Petru Bogatu: Occidentul NU mai tolerează să fie mințit
-
01 Octombrie 2015 09:29
Revista presei din 30 septembrie 2015
Pentru alianța AIE -3 care asigură în acest moment guvernarea la Chișinău se anunță vremuri tulburi pentru că prin parazitarea mitingului DA din PMAN de către forțele politice aflate în orbita Kremlinului, coloana a cincea putinistă va căuta să împingă lucrurile spre alegeri anticipate, atrage atenția ziarul Adevărul. În momentul de față, Dodon și Usatâi își fac PR politic în PMAN și totodată agită vocile străzii de la Chișinău spre o destabilizare atent gândită care să scoată Moldova de pe orbita UE-NATO și să o îndrepte către proiectul geopolitic putinist: Uniunea Euro-Asiatică. Potrivit Adevărul,instituțiile statului moldovean și politicienii pro-europeni sunt obligați prin natura lucrurilor din teren să treacă un test al maturității politice și printr-un dialog susținut, urmat de un set de măsuri urgent să evite o posibilă revolt a străzii orchestrată de către forțele pro-putiniste, explica Adevărul
Petru Bogatu scrie în Ziarul Național că Occidentul îi cere Chișinăului să se maturizeze și nu mai tolerează să fie mințit la infinit. Astfel, amânarea negocierilor cu FMI-ului nu-i o măsură punitivă, după cum li se pare unora, ci una pedagogică, spre îndreptare. Împrumutul românesc poate fi accesat până la finele anului curent. Și finanțarea externă este posibil să fie reluată încă înainte de semnarea unui nou memorandum cu FMI. Dar cu o condiție. Să fie trimiși în judecată hoții miliardului și complicii lor. Oligarhia să se dea la o parte și să elibereze instituțiile statului din captivitate. De bunăvoie. Pentru că de nevoie prețul pe care va trebui să-l plătească va fi foarte ridicat, menționează Petru Bogatu.
PD, PLDM și PL vor referendum pentru modificarea Constituției astfel încât președintele să fie ales cu mai puține voturi, scrie Jurnal.md. Inițiativa legislativă care prevede organizarea unui referendum pentru modificarea procedurii de alegere a șefului statului, elaborată de deputații din PLDM, PL și PD, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi avizată în comisia parlamentară pentru Securitate Națională, deși primit deja avizul pozitiv al Curții Constituționale, nu a întrunit astăzi numărul necesar de voturi pentru a fi avizat și în comisia parlamentară pentru securitate națională, deoarece inițiativa nu este pe placul opoziției.
Se zice că tot românul se pricepe la politică și la fotbal, scrie Timpul. Curios că de ceva vreme, dacă nu de ceva mai multă vreme, le face prost pe ambele, constată istoricul Octavian Tâcu în ziarul care ne propune astăzi un articol despre criminalizarea fotbalului.