Peste un milion de pachete de țigări confiscate au fost distruse
-
16 Noiembrie 2022 11:36
Peste un milion de pachete de produse din tutun au fost distruse prin incinerare de Serviciul Fiscal de Stat. Bunurile au fost confiscate în urma comiterii încălcărilor prevăzute de legislația națională, în perioada anilor 2016-2022, transmite IPN.
Lotul de produse din tutun a fost distrus la Societatea pe Acțiuni „Lafarge Ciment (Moldova)”, prin incinerare, în prezența Comisiei de nimicire a bunurilor confiscate din care au făcut parte reprezentanți ai Serviciului Fiscal de Stat, Ministerului Afacerilor Interne, Procuraturii Generale.
Produsele din tutun, produsele conexe, dispozitivele și accesoriile de utilizare care au fost importate sau comercializate cu încălcarea cerințelor menționate în Legea cu privire la tutun și la articolele din tutun se confiscă și urmează a fi distruse.