Peste trei mii de autorizații de construcție au fost eliberate în 2019

  • 30 Ianuarie 2020 18:17
Peste trei mii de autorizații de construcție au fost eliberate în 2019

Peste trei mii de autorizații de construcție pentru clădiri rezidențiale și nerezidențiale s-au eliberat în 2019, în scădere cu circa 5% față de anul 2018. În mediul urban au fost eliberate peste 1600 de autorizații, informează Biroul Național de Statistică.

A scăzut numărul de autorizații de construire eliberate pentru clădirile rezidențiale în municipiul Chișinău, regiunea Nord și regiunea Sud și a crescut în UTA Găgăuzia și în regiunea Centru. Pentru clădirile nerezidențiale, în anul 2019, au fost eliberate mai puține autorizații de construire în regiunea Centru, Sud, Nord și municipiul Chișinău. În UTA Găgăuzia s-au eliberat mai multe autorizații de construire a clădirilor nerezidențiale față de anul 2018.

Solicitat de IPN, economistul Veaceslav Ioniță, expert IDIS Viitorul, a remarcat că scăderea numărului de autorizații eliberate pentru construcții nu reflectă adevăratele mișcări pe piața de construcții. Piața de construcții este dinamică, vânzările apartamentelor, mai ales a celor mici, sunt foarte mari. Volumul de credite luate în sectorul construcțiilor a atins recordul absolut, iar oamenii nu evită să ia locuințe în ipotecă.

Prețurile pe piața de construcții s-au stabilizat, după 12 ani în care companiile de construcții au trecut printr-o perioadă dificilă. Veaceslav Ioniță mai spune că actualmente are loc un proces de „formatare a pieței” în contextul în care unele companii de construcții, din cauza creditelor luate de la bănci, sunt într-o situație proastă. Multe din ele au falimentat sau se află în proces de lichidare. Drept urmare, companiile mari „le înghit” pe cele mici, lucru care ar putea duce la înviorarea industriei construcțiilor.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,29
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău