Peste 800 milioane de lei compensații de stat la achitarea facturilor pentru consumatorii de energie electrică

  • 19 Mai 2023 11:44
Peste 800 milioane de lei compensații de stat la achitarea facturilor pentru consumatorii de energie electrică

Termoelectrica S.A. informează că în sezonul de încălzire (noiembrie 2022 – martie 2023), lunar, locatarii a circa 200 de mii apartamente au beneficiat de compensații din bugetul de stat pentru achitarea facturilor la energie, conform Legii nr. 241/2022 din 28.07.2022 privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, în sumă de cca 808 mil. lei.

În luna martie curent a fost alocată din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice cea mai mare parte a compensațiilor, în valoare de 223 mil. lei, ce reprezintă o compensare a plăților de 47% la facturile emise pentru consumul de energie termică.

Majoritatea consumatorilor Termoelectrica au fost încadrați în categoria de vulnerabilitate foarte ridicată, ceea ce înseamnă că circa 103 mii apartamente/consumatori au achitat pentru energia termică un tarif de 1.450 lei/Gcal.

Reamintim că prin Programul “Ajutor la contor”, în dependență de gradul de vulnerabilitate atribuit, consumatorii au beneficiat de compensații lunare.

Reiterăm că și în sezonul de încălzire 2021-2022 consumatorii au beneficiat de compensații de stat, în valoare de 524 mil. lei.

Termoelectrica reconfirmă angajamentul său de a rămâne alături de consumatorii săi, furnizând energie termică de înaltă calitate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,66 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău