Peste 7.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă în 2026, cu sprijinul ANOFM

  • 02 Mai 14:00
Peste 7.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă în 2026, cu sprijinul ANOFM

De la începutul anului 2026, un număr de 7.507 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au fost încadrate în câmpul muncii prin intermediul subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Dintre acestea, 2.110 sunt șomeri, ceea ce reprezintă 28,1% din total.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a subliniat importanța acestor rezultate, menționând că autoritățile își propun să extindă accesul la servicii de ocupare de calitate pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

„Prin serviciile și măsurile active de ocupare, continuăm să extindem accesul la servicii de calitate pentru toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Fiecare angajare ne aduce mai aproape de obiectivul de a integra pe piața muncii cel puțin 100.000 de persoane în următorii patru ani”, a declarat oficialul.

Potrivit datelor, 39,8% dintre persoanele angajate sunt femei (2.986), iar 20,1% au vârsta de 55 de ani și peste (1.508 persoane). Totodată, 124 de persoane cu dizabilități (1,7%) au fost încadrate în muncă, 25 sunt migranți reveniți de peste hotare, iar 15 persoane sunt de etnie romă.

Cele mai multe angajări au fost înregistrate în sectorul serviciilor colective, sociale și personale (34,7%), urmate de agricultură (16,5%), comerț (15,6%), industrie (7,7%) și administrație publică (6,4%). De asemenea, persoane au fost angajate în construcții, sănătate și asistență socială, învățământ, precum și în transport și comunicații.

ANOFM încurajează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să se adreseze subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, unde pot beneficia gratuit de consiliere, orientare profesională și suport în procesul de angajare.

Serviciile sunt destinate atât celor care își caută primul loc de muncă, cât și persoanelor care doresc o schimbare profesională. Adresele subdiviziunilor teritoriale pot fi consultate pe site-ul oficial www.anofm.md.

Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela gratuit numărul 0 8000 1000 (luni–vineri, 08:00–17:00) sau pot accesa portalul www.angajat.md

Ministerul Muncii și Protecției Sociale își propune ca, în anul 2026, să sprijine angajarea a 25.000 de persoane. În anul 2025, peste 20.000 de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM, în creștere cu 20% față de anul precedent.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
23,85
Nori împrăștiați
Umiditate:61 %
Vint:2,85 m/s
Fri
21
Sat
22
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău