Peste 60 de obiecte explozive și 1500 de cartușe au fost nimicite de geniști luna trecută
-
02 August 2022 09:46
Geniștii Armatei Naționale au nimicit, în ultimele patru săptămâni, 62 obiecte explozive și 1500 cartușe de diferit calibru, în municipiile Chișinău și Bălți, precum și în localități din raioanele Anenii Noi, Ialoveni, Ștefan Vodă, Orhei, Ungheni, Dubăsari, Strășeni, Fălești și Hîncești.
Potrivit șefului Serviciului Geniu al Armatei Naționale, locotenent-colonelul Igor Livițchi, cea mai recentă misiune de deminare a fost executată de echipa Batalionului Geniu „Codru”, condusă de căpitanul Mihail Josan. Geniștii au intervenit în apropierea satului Răscăieți, raionul Ștefan Vodă, acolo unde, în urma lucrărilor agricole, au fost depistate mai multe obiecte explozive. În rezultatul cercetării solului, geniștii militari au identificat: 26 mine de diferite tipuri, 12 grenade de mână F-1, șase proiectile de artilerie, două bombe de aruncător, trei focoase și 1500 cartușe, se arată în comunicat.
Sursa a menționat că munițiile, care datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, au fost nimicite în condiții de maximă siguranță.
De la începutul anului până în prezent, geniștii militari au executat 111 misiuni de deminare, în urma cărora au fost neutralizate 297 obiecte explozive de diferite tipuri și 11 026 cartușe.