Peste 50 de focare de vegetație stinse de pompieri, în ultimele 24 de ore. Mai mult de 130 hectare au fost cuprinse de flăcări
-
14 Martie 2019 10:15
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI au fost solicitați, în ultimele 24 de ore, să intervină în 53 cazuri de stingere a focarelor de iarbă uscată.
Potrivit IGSU, cele mai multe focare de ardere au fost înregistrate în partea centrală a țării. Astfel, pompierii au stins 20 ha de vegetație în raionul Anenii Noi, 10 ha la Hâncești, dar și 7 ha la Strășeni. Totodată incendeiile de vegetație au fost înregistrate la Căușeni, Teleneșlti, Ungheni și Orhei.
De ajutorul pompierilor a fost nevoie și în mun. Chișinău unde salvatorii au fost solicitați să lichideze focarele din com. Bubuieci, Băcioi și Sângera. În zona de sud incendiile au afectat peste 30 ha de teren din raionul Leova, dar și circa 7 ha din raionul Cahul.
Conform datelor IGSU, doar în ultimele 24 de ore au fost cuprinse de flăcări peste 130 hectare de teren din întreaga țară. În acest context pompierii îndeamnă cetățenii să respecte regulile antiincendiare, dar și să nu aprindă iarba uscată și gunoiul pentru a evita răspândirea către spații forestiere și de locuit.