Peste 50 000 de cereri de solicitare a compensațiilor la energie în sezonul rece au fost înregistrate în prima zi de la lansarea platformei oficiale

  • 05 Noiembrie 13:42
Peste 50 000 de cereri de solicitare a compensațiilor la energie în sezonul rece au fost înregistrate în prima zi de la lansarea platformei oficiale

Peste 50 mii de cereri de solicitare a compensațiilor la energie, destinate familiilor cu venituri mici în sezonul rece, au fost înregistrate în prima zi de la lansarea platformei oficiale, anunță Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Ajutoarele financiare vor fi livrate pe carduri bancare sau prin poștă, în funcție de veniturile fiecărei gospodării, transmite Radio Chișinău.

Valoarea compensației, care anul acesta nu se acordă în factură ci în bani, va fi ajustată în funcție de veniturile totale ale gospodăriei, iar cetățenii nu vor achita mai mult față de anii trecuți, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

„Compensația va fi stabilită în baza unor criterii specifice pentru fiecare gospodărie, inclusiv veniturile globale ale familiei și numărul de membri din gospodărie. Informația privind valoarea compensației va fi disponibilă la sfârșitul lunii noiembrie - începutul lunii decembrie, moment în care aceasta va fi și achitată. Vreau să asigur toți cetățenii că nu vor plăti mai mult pentru sursa de energie comparativ cu anii precedenți.”, a spus Alexei Buzu.

În plus față de veniturile totale, compensațiile vor ține cont și de categorii speciale de gospodării, cum ar fi cele cu copii mici sau persoane cu dizabilități. Autoritățile vor verifica veniturile salariale, pensiile și alte tipuri de venituri anuale, a precizat secretarul de stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder.

„Toate cererile vor fi analizate prin prisma datelor deținute, de exemplu, de Serviciul Fiscal de Stat. Vom verifica veniturile salariale, veniturile lunare, dar și peste 20 de tipuri de venituri anuale. Scopul este să comparăm venitul declarat de cetățean în cerere cu venitul cunoscut și validat de stat, iar valoarea mai mare va fi cea luată în considerare. Vom putea verifica exact valoarea pensiilor și a indemnizațiilor de care beneficiază fiecare gospodărie. Familiile cu copii mici vor fi favorizate. La calcularea compensației verificăm și statutul de dizabilitate al fiecărei persoane, care are cheltuieli mai mari decât o persoană fără aceste dificultăți.”, a declarat Corina Ajder.

Solicitanții pot alege între două modalități de înscriere în programul de solicitare a ajutoarelor: să completeze formularul online pe site-ul compensatii.gov.md sau să depună cerere la asistenții sociali pentru cei care nu au acces la internet sau întâmpină dificultăți în utilizarea acestuia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:3,09 m/s
Sat
-0
Sun
2
Mon
3
Tue
8
Wed
7
Arhivă Radio Chișinău