Peste 5 milioane de lei, ridicați de CNA în perchezițiile ce vizează funcționari DGLCA

  • 05 Decembrie 2025 16:16
Peste 5 milioane de lei, ridicați de CNA în perchezițiile ce vizează funcționari DGLCA

Peste 5 milioane de lei au fost ridicați după perchezițiile desfășurate joi de Centrul Național Anticorupție într-un dosar de corupție privind achizițiile publice. Sumele, în diferită valută, au fost găsite la domiciliile și birourile unor agenți economici, precum și ale unor funcționari din cadrul Direcției generale locativ-comunale și amenajare. Potrivit CNA, proveniența banilor urmează să fie stabilită în cadrul urmăririi penale, transmite IPN.

Șapte persoane au fost reținute, iar procurorii Procuraturii Bălți urmează să le înainteze învinuirile și, după caz, să solicite instanței aplicarea arestului preventiv.

Printre cei reținuți este șeful Direcției generale locativ-comunale și amenajare a Primăriei Chișinău, Ion Burdiumov, alți trei funcționari publici cu statut de conducători și trei agenți economici.

Potrivit anchetatorilor, funcționarii sunt bănuiți că, din 2024 până în prezent, ar fi pus în aplicare o schemă infracțională de pretindere, acceptare și primire sistemică de comisioane din valoarea licitațiilor publice. În schimbul mitei, aceștia ar fi favorizat operatori economici la atribuirea contractelor.

Urmărirea penală este în desfășurare, anchetatorii urmând să stabilească toate circumstanțele, persoanele implicate și eventualul prejudiciu adus bugetului municipal.

Citește și: Percheziții CNA la Primăria Chișinău și la agenți economici într-un dosar de corupție în achiziții publice

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
18,29
Ploaie moderată
Umiditate:91 %
Vint:0,95 m/s
Mon
19
Tue
21
Wed
23
Thu
23
Fri
23
Arhivă Radio Chișinău