Peste 45.000 de persoane și-au părăsit locuințele după cutremurul din Indonezia
-
10 Decembrie 2016 13:31
Peste 45.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele după seismul produs la 7 decembrie în vestul Indoneziei și soldat cu peste o sută de morți și peste 700 de răniți, au anunțat sâmbătă autoritățile indoneziene, scrie Agerpres.
"Este vorba despre 45.300 de persoane strămutate în diferite locuri" după seism, a anunțat un reprezentant al autorităților indoneziene.
Seismul cu magnitudinea de 6,5 grade s-a produs la o adâncime mică și a distrus sute de case, moschee și alte construcții în provincia Aceh, în partea de nord a insulei Sumatra, la mai puțin de trei săptămâni după ce s-au împlinit 12 ani de la puternicul tsunami care a devastat regiunea în 2004.
Cea mai mare parte a persoanelor rămase fără adăpost își petrec nopțile în corturi ridicate în apropierea locuințelor distruse. Sute de indonezieni au refuzat să fie evacuați, deși autoritățile au avertizat că există pericolul producerii unor replici ale seismului.
Armata indoneziană a instalat adăposturi, bucătării mobile și un spital de campanie în orașul Meureudu. Vineri, cu ocazia unei vizite în locurile afectate de cutremur, președintele indonezian Joko Widodo a promis reconstrucția clădirilor distruse.
Aceh, o regiune aflată la oceanul Indian, a fost devastată la 26 decembrie 2004 de un tsunami provocat de un violent seism submarin. Valurile uriașe au ucis peste 170.000 de oameni în Indonezia.
În luna iunie un cutremur cu magnitudinea de 6,5 grade a lovit vestul insulei Sumatra, afectând zeci de construcții și rănind 8 oameni.
Indonezia este situată pe centura de foc a Pacificului unde coliziunea plăcilor tectonice produce frecvent seisme și erupții vulcanice.