Peste 3.000 de noi cazuri raportate astăzi în România. Rata de pozitivare este în creștere
-
10 Ianuarie 2021 13:47
România a înregistrat 3.082 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit bilanțului publicat duminică. Rata de pozitivare, de aproape 20%, este în creștere față de zilele precedente. Numărul pacienților internați la ATI se menține la peste 1.000, transmite Digi24.ro.
Până astăzi, 10 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 671.284 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19),potrivit ultimului bilanț comunicat de autorități. 598.610 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.082 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Sursa: DIGI24