Peste 28 de mii de locuri de muncă, vacante în România pentru cei cu studii medii și profesionale
-
24 Februarie 2019 19:23
Peste 28.000 de locuri de muncă sunt vacante în România, cele mai multe pentru cei cu studii medii și profesionale, anunță Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă de la București.
Angajatorii caută agenți de securitate, muncitori necalificați în mai multe ramuri ale economiei, lucrători comerciali sau șoferi de camion.
Pentru cei cu studii superioare oferta conține 1.300 de posturi, mai ales pentru ingineri, programatori, manageri, medici sau contabili.
Persoanele interesate pot accesa pagina de internet anofm.ro sau se pot prezenta la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă de domiciliu.