Peste 2000 de educatori vor beneficia de formări gratuite în cadrul Programului Național „Investim în profesori”. Precizările MEC

  • 11 Iunie 2024 20:39
Peste 2000 de educatori vor beneficia de formări gratuite în cadrul Programului Național „Investim în profesori”. Precizările MEC

Peste 2.000 de educatori vor beneficia de formări gratuite în cadrul Programului Național „Investim în profesori”, lansat de Ministerul Educației și Cercetării. Instruirile au început pe data de 10 iunie.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, participanții vor beneficia de cursuri de perfecționare care includ 300 de ore, dintre care 90 sunt rezervate pentru mentorat și consiliere.

Tematicile formărilor au fost selectate după consultarea opiniei beneficiarilor și includ o varietate mare de subiecte legate de procesul educațional în grădinițe, de interacțiunea cu copiii și familiile acestora. Programul Național „Investim în profesori” (ediția pentru Educatori) include și servicii de elaborare a planului de învățământ și a proiectelor tematice. Prin intermediul acestor planuri și proiecte, educatorii vor putea implementa metodologii moderne, adaptate la necesitățile copiilor”, se menționează într-un comunicat de presă publicat de Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Potrivit ministerului, instruirile sunt gratuite, iar absolvenții acestora vor primi la final zece credite profesionale pentru modulul Psihopedagogie. Cursurile de perfecționare se desfășoară cu prezență fizică (nu mai puțin de 75% din numărul total de ore) și online (nu mai mult de 25% din numărul total de ore).

Programul de formare continuă se desfășoară în perioada iunie-decembrie 2024. În acest scop, de la bugetul de stat au fost alocați șase milioane de lei”, specifică MEC.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
21,63
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:11,32 m/s
Fri
18
Sat
17
Sun
8
Mon
5
Tue
1
Arhivă Radio Chișinău
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oct
Noi
Dec
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6