Peste 16 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
-
26 Iulie 2022 11:21
Echipele de asistență medicală urgentă au acordat săptămâna trecută primul ajutor medical la peste 16 mii de persoane, dintre care 2700 de copii, transmite MOLDPRES.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), după acordarea asistenței medicale de urgență, 6038 de pacienți, inclusiv 1403 copii, au fost transportați la spital pentru investigații și tratament.
Astfel, din numărul total de solicitări înregistrate predomină cele cauzate de bolile respiratorii – 3909 pacienți, dintre care 1415 copii. Medicii au fost solicitați de 2537 de persoane cu urgențe cardiovasculare, inclusiv 34 de pacienți cu infarct miocardic.
În aceeași perioadă, echipele medicale au intervenit la 2047 de solicitări pe motivul urgențelor neurologice, dintre care 200 de pacienți cu accidente vasculare cerebrale. Totodată, peste 1500 de persoane au solicitat ajutorul medical calificat după ce au suferit diverse traumatisme. De asemenea, echipele au acordat asistență la 77 de persoane, printre care 16 copii, care au suferit în urma accidentelor rutiere.
La fel, au fost înregistrate 214 solicitări pe motivul urgențelor infecțioase, 60 de urgențe toxice, dintre care 27 de intoxicații cu medicamente, 55 de cazuri de mușcături sau înțepături de insecte și 27 de urgențe pe motivul combustiilor.