Peste 120 de școli din Republica Moldova vor beneficia de granturi de peste 4,3 milioane de dolari, oferite în cadrul proiectului Băncii Mondiale
-
19 Septembrie 19:10

Un număr de 121 de instituții de învățământ general din Republica Moldova – școli primare, gimnazii și licee – vor primi granturi școlare în valoare de aproximativ 36.000 de dolari fiecare, în cadrul Programului de Granturi Școlare, lansat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Instituțiile beneficiare au fost selectate în urma unui concurs național, în baza propunerilor de proiecte inovative, axate pe creșterea calității educației. Inițiativa face parte din Proiectul „Îmbunătățirea Calității Educației” (EQIP), implementat de MEC cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale și al Parteneriatului Global pentru Educație.
„Fiecare grant acordat este o investiție în oameni, în cunoaștere și în viitor. Este dovada responsabilității noastre de a construi o Moldovă incluzivă și competitivă. Prin aceste granturi, școlile din Moldova nu devin doar mai moderne, ci și mai conectate la rețele internaționale, la bune practici europene, la o lume în care educația este cheia succesului”, a afirmat Valentina Olaru, secretar de Stat al MEC, în cadrul evenimentului de anunțare a rezultatelor concursului de granturi școlare.
„Programul de Granturi va avea un rol important în sprijinirea școlilor și consolidarea comunităților școlare pentru a le face mai incluzive. Acest program transformă sistemul educațional prin faptul că este axat pe inițiative la nivelul școlii, centrate pe colaborare, inovație și îmbunătățirea metodelor de predare”, a menționat Ion Gonța, specialist educație, Oficiul de țară al Băncii Mondiale în Republica Moldova.
Din cele 180 de instituții care și-au manifestat interesul, au fost selectate cele care au propus proiecte inovatoare, cu potențial de impact major în școală și comunitate.
Printre inițiativele câștigătoare se numără:
Hub-uri digitale și laboratoare multimedia
Spații de tip maker-space și promovarea pedagogiilor STEM
Programe de sprijin personalizat pentru elevii vulnerabili
Proiecte de prevenire a bullyingului și promovarea stării de bine
Activități pentru echitate de gen în STEM
Platforme AI pentru învățare personalizată și feedback educațional
Integrarea tehnologiilor VR și AR pentru lecții imersive
Studiouri hibride pentru educație la distanță
Laboratoare verzi, tutori digitali, portofolii digitale și rețele de mentorat
„Programul de Granturi va avea un rol important în sprijinirea școlilor și consolidarea comunităților școlare pentru a le face mai incluzive. Acest program transformă sistemul educațional prin faptul că este axat pe inițiative la nivelul școlii, centrate pe colaborare, inovație și îmbunătățirea metodelor de predare”, a menționat Ion Gonța, specialist educație, Oficiul de țară al Băncii Mondiale în Republica Moldova.
Lista instituțiilor câștigătoare ale Programului de Granturi Școlare poate fi accesată aici.