Peste 1,3 milioane de bilete de loterie se vând zilnic. Deputații interzic publicitatea lor

  • 11 Noiembrie 2021 17:59
Peste 1,3 milioane de bilete de loterie se vând zilnic. Deputații interzic publicitatea lor

Zilnic, în Republica Moldova se vând peste 1,3 milioane de bilete de loterie, în mare parte fiind procurate de persoane vulnerabile. Jocurile de noroc creează victime și dependență, în timp ce această industrie este promovată prin campanii agresive de marketing și publicitate. O spun deputații Partidului Acțiune și Solidaritate, care au prezentat în Parlament inițiativa ce interzice publicitatea jocurilor de noroc. Proiectul a fost votat joi, 11 noiembrie, în primă lectură, transmite IPN.

Unul dintre autorii proiectului, deputatul PAS Dumitru Alaiba, a declarat că, dacă în anul 2017 venitul anual din vânzarea biletelor a constituit 3,4 milioane, în 2020 a crescut până la 613 milioane de lei, iar în primele opt luni ale anului curent – până la 2,6 miliarde de lei. Și dacă în 2017 s-au vândut 425 de mii de bilete de loterie, de la începutul acestui an și până în luna august – 328 de milioane de bilete.

„Aceste cifre trebuie să ne spună despre o dependență gravă de această industrie, dependență de jocurile de noroc. Este o catastrofă în creștere. Primul lucru care alimentează această dependență este publicitatea jocurilor de noroc, care este într-atât de agresivă”, a notat Dumitru Alaiba.

Proiectul interzice publicitatea tuturor tipurilor de jocuri de noroc – loterii, pariuri la competiții și evenimente sportive și loterii momentane. Este vorba inclusiv despre publicitatea la radio și televiziune, în presa scrisă, în serviciile cinematografice și video, prin internet, cu utilizarea rețelelor telefonice, precum și despre publicitatea exterioară, în mijloacele de transport sau prin intermediul trimiterilor poștale.

Inițiativa legislativă urmează să fie examinată și aprobată în lectură finală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
13,85
Nori împrăștiați
Umiditate:74 %
Vint:6,69 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău