Personalul administrativ-gospodăresc din spitale va primi salarii mai mari
-
14 Octombrie 2021 14:50
Personalul administrativ-gospodăresc din cadrul instituțiilor medico-sanitare vor beneficia, începând cu 1 noiembrie 2021, de o majorare cu 57 la sută a salariilor. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat astăzi în lectura a doua de deputați, comunică MOLDPRES.
În urma modificărilor operate în legislație, muncitorii necalificați vor beneficia de o majorare a salariului de la 2470 la 3840 de lei. Pentru muncitorii calificați salariu va constitui 5040 lei, față de 3240 stabilit anterior, notează sursa citată.
Salariul specialiștilor cu studii superioare, încadrați în aceste instituții, va fi majorat de la 5850 lei la 9090 lei. De asemenea, personalul antrenat în acordarea asistenței medicale pacienților infectați cu noul tip de Coronavirus vor beneficia de un supliment la salariu.