Persoanele cu funcții de răspundere care nu vor executa hotărârile Curții Constituționale riscă sancțiuni mai dure
-
17 Octombrie 2017 11:40
Persoanele cu funcții de răspundere care nu vor executa hotărârile Curții Constituționale riscă sancțiuni mai dure, potrivit unui proiect de modificare a Codului penal înregistrat în Parlament, informează portalul Bizlaw.
Proiectul propune ca în caz de neexecutare intenționată sau eschivare de la executare de către o persoană cu funcție de demnitate publică a hotărârii instanței de judecată sau a Curții Constituționale, precum și împiedicarea executării ei, să fie sancționată cu amendă de la 42.500 la 50.000 de lei sau 340 de ore de muncă în folosul comunității.
La fel, se propune drept sancțiune închisoarea de până la 3 ani și în toate cazurile de aplicare a pedepsei, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Autorii au motivat propunerile prin faptul că, în prezent, deciziile instanțelor și cele ale Curții Constituționale nu sunt executate de către anumiți funcționari de stat sau persoane cu înaltă funcție de răspundere.