Persoanele cu forme ușoare de COVID-19 nu vor mai fi internate
-
06 Aprilie 2020 12:48
Persoanele infectate cu o formă ușoară de Coronavirus nu vor mai fi internate la spital dar tratate la domiciliu, a declarat premierul Ion Chicu. El a precizat că se va trece la aceste măsuri când nu vor mai fi locuri în spitale, precizând că astfel se procedează în statele europene.
„Dacă este posibil, după ce vom completa totalmente instituțiile medicale, persoanele cu forme ușoare nu vor mai fi internate”, a declarat premierul.
De asemenea, Ion Chicu a anunțat că autoritățile identifică noi spații pentru organizarea unor instituții medicale de campanie. Una dintre acestea ar putea fi organizat la Sala Polivalentă, iar la Chișinău sunt studiate și alte două locații.
Astăzi va avea loc ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, unde va fi discutată instituirea unor noi măsuri în contextul răspândirii virusului, dar și posibilitatea acordarea unor noi zile libere pentru bugetari, a mai declarat Ion Chicu.