Persoanele cu dizabilități se confruntă cu probleme la angajare și studii

  • 25 Iunie 2015 18:28
Persoanele cu dizabilități se confruntă cu probleme la angajare și studii

Persoanele cu dizabilități se confruntă cu un șir de probleme în procesul de încadrare în câmpul muncii.

O barieră esențială în acest sens ține de prejudecățile predominante în societate precum că persoanele cu cerințe speciale ar reprezenta o povară sau angajarea lor poate genera costuri suplimentare fie prin productivitatea redusă, fie prin cheltuieli pentru adaptarea locului de muncă. Acestea sunt câteva constatări ale unui studiu, realizat de Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități (CAJPD). Potrivit experților Centrului, autoritățile publice trebuie să se implice mai activ în procesul de depășire a barierelor, precum și în schimbarea atitudinii societății față de persoanele cu dizabilități și integrarea socială a lor, transmite IPN.

CAJPD a organizat joi, 25 iunie, masa rotundă de prezentare a studiului „Evaluarea problemei încadrării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități din Republica Moldova”. Scopul activității a fost de a implica toți factorii interesați în formularea unor recomandări relevante, care ar asigura o reflectare echilibrată a opiniilor acestora în cadrul Strategiei de incluziune în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități. CAJPD a elaborat compartimentul Strategiei care trebuie sa fie elaborat de Guvern, prin care propune ca aceasta să cuprindă un prevederi speciale pentru încadrarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități. Inițiativa este o premieră în sensul în care Strategia veche nu cuprindea un astfel de compartiment.  

În opinia experților, direcțiile de politici ale Strategiei trebuie să se axeze pe diversificarea serviciilor de ocupare a forței de muncă preconizate pentru persoanele cu dizabilități, precum și completarea agențiilor teritoriale pentru crearea locurilor de muncă protejate și angajarea persoanelor cu dizabilități. La fel, este necesară extinderea sistemului de facilități și stimulente acordate angajatorilor pentru crearea locurilor de muncă protejate. Totodată, este nevoie de extinderea rețelei de centre comunitare sau regionale de consiliere și formare vocațională a persoanelor cu cerințe speciale.

Nicolae Sadovei, expert CAJPD, a declarat că pentru a ameliora situația privind angajarea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități e necesar de a încuraja angajatorii, de exemplu, prin scutirea de taxe, prin subvenționarea de către stat a procesului de creare a locului de muncă protejate etc. La fel, ar fi nevoie de consultanță pentru angajatori în ceea ce ține de adaptarea locului de muncă, dar și de asigurarea unor beneficii suplimentare pentru companii în ceea ce privește accesibilizarea locului de muncă pentru persoanele cu dizabilități.

Dorin Vaculovschi, expert CAJPD, a menționat că persoanele cu dizabilități sunt o componentă importantă a societății, dar, din păcate, percepția societății și atitudinea intolerantă nu permite acestei categorii de persoane sa-și pună în valoare capacitățile. Ca rezultat, sentimentul de stigmatizare, complexul de inferioritate, neîncrederea în propriile puteri de a face față competiției în procesul de angajare fac ca aceste persoane să se auto-excludă din viața socială, inclusiv de pe piața muncii.

Potrivit expertului, una dintre principale măsuri în integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii ar putea fi promovarea unei imagini pozitive a acestora. O altă măsură ar fi introducerea diverselor forme flexibile de ocupare, în paralel cu elaborarea unui suport legislativ suplimentar la Codul Muncii pentru aceste forme de ocupare. De asemenea, pentru creșterea gradului de incluziune socială, inclusiv de integrare pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, ar fi oportună dezvoltarea diverselor întreprinderii ale economiei sociale, precum și dezvoltarea suportului legislativ pentru activitatea acestora.

În cadrul mesei rotunde, Raisa Dogaru a susținut ideea CAJPD pentru continuarea organizării Galei Angajatorilor Remarcabili, eveniment de promovare a companiilor și instituțiilor care angajează persoanele cu dizabilități și care a fost desfășurat în premieră de către CAJPD în luna mai anul curent.

Ala Lipciu, coordonator Național al Organizației Internaționale a Muncii în Moldova,  și-a asumat responsabilitatea de a ține cont de propunerile experților CAJPD în elaborarea Strategiei naționale privind politicile de ocupare a forței de muncă pe anii 2016-2020 și, în mod special, va susține includerea în Strategie a unui capitol destinat angajării persoanelor cu dizabilități.

O analiză comparativă a nivelului ocupării persoanelor cu dizabilități din 7 țări – Suedia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Polonia, România și Moldova, demonstrează că Republica Moldova se plasează pe ultimul loc, înregistrând doar 10% de persoane cu dizabilități angajate. Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, arată că doar 43% din persoanele cu dizabilități în vârstă de la 15 ani sunt angajate în câmpul muncii, comparativ cu 65,9% în cazul persoanelor fără dizabilități.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Oportunități mai bune de angajare în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități” în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Familiei, cu suportul WJR Marea Britanie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:5,14 m/s
Thu
14
Fri
13
Sat
14
Sun
14
Mon
11
Arhivă Radio Chișinău