Pepenele roșu de iarnă, o premieră pentru agricultura din România
-
19 Decembrie 2018 13:36
Pepenele este un produs „exotic" în extrasezon, când puțini își pot permite să cumpere acest fruct din import.
De curând însă, cercetătorii Stațiunii Legumicole de la Buzău au aclimatizat cu succes pepenele de iarnă, un soi provenit din Asia, unde este foarte popular.
Este o premieră pentru România, a cărei reușită poate transforma pepenele din fruct sezonier într-unul pe care îl putem găsi și consuma pe toata perioada anului.
Pepenele de iarnă este o specie din familia cucurbitaceelor care, spre deosebire de pepenele roșu sau galben crește pe boltă, asemenea strugurilor. Fructele au o greutate cuprinsă între două și patru kilograme, sunt o sursă bogată de vitamina, în special vitamina C și rezistă chiar și câteva luni după ce a fost cules. Dulci și gustoase, acestea pot înlocui în preparatele culinare pepenele, castravetele și chiar dovleacul.
„Anul acesta am făcut documentația și începând cu anul viitor va fi înscris în vederea omologării și brevetării. Producția depășește 60 de tone la hectar, o producție foarte mare, o plantă produce circa 15-20 de fructe, iar dacă sunt lăsate să ajungă la maturitate numărul lor scade la 8-10 fructe pe plantă. Încă din acest an putem oferi semințe promoțional cultivatorilor, iar cei care doresc informații privind cultivarea acestuia vor fi oferite cu promptitudine”, a declarat cercetătorul Costel Vânătoru, membru corespondent al Academiei de științe agricole și silvice.
Noul pepene este bun în murături, iar atunci când este copt, poate fi confiat, pentru că devine dulce. Și semințele pot fi consumate, asemenea celor de dovleac. Pepenele de iarnă este o delicatesă în bucătăria asiatică. În China, e apreciat nu doar pentru gustul său, ci și pentru conținutul bogat de vitamine, magneziu și potasiu.
sursa: antenasatelor