Pentru prima dată în R.Moldova a fost lansată piața eco
-
02 Iulie 2018 12:50
Deschiderea Pieței EcoLocal, care a avut loc la data de 30 iunie curent, a reunit producătorii de produse ecologice din întreaga țară și își propune să creeze o platformă de comunicare directă dintre fermier și consumator.
Tamara Șchiopu, președintele asociației EcoLocal, una dintre organizatorii acestei pieți, crede în succesul acesteia și speră că această practică va fi preluată în întreaga țară.
„Am organizat această piață cu scopul de a promova produsele eco și a prezenta consumatorilor direct producătorii. Mă ocup cu creșterea produselor eco, cum ar fi aloe, pomușoare și scriu diverse recete pentru acestea. Piața este deschisă pentru toți producătorii, ce dispun atât de materie primă, cât și de produse prelucrate.
Orice potențial consumator dorește să cunoască originea produsului, iar piața eco deschisă astăzi, le oferă această posibilitate. Aș recomanda oamenilor să vină și să susțină producătorii autohtoni. În prima zi avem 24 de participanți, iar pe viitor sperăm să fie mai mulți. Proiectul este de lungă durată și va fi organizat în fiecare sâmbătă, până în perioada rece a anului”, a spus Tamara Șchiopu.
Igor Golban, producător din satul Carahasani, raionul Ștefan Vodă, care se ocupă cu creșterea produselor eco de 13 ani, spune că participarea la acest iarmaroc îi oferă posibilitatea de a-și promova produsele. El crește în cadrul gospodăriei migdale, nuci și cătină eco, aceste culturi fiind certificate, însă mai producem ulei presat la rece, făină degresată și fructe uscate.
Bejenari Angela, producător ecologic de pomușoare și legume din Dondușeni, a comunicat că este încântată de ideea organizării unui astfel de iarmaroc și planifică să participe activ în fiecare sâmbătă. Femeia dispune de 3 hectare de căpșun, 2 hectare de zmeură, 0,5 hectare de agriș și coacăz și o seră cu suprafața de 30 de ari în care creștem legume.
Piața EcoLocal Farmers’ Market este fondată de către un grup de voluntari și producători autohtoni, care doresc să contribuie la bunăstarea populației locale. Piața susține întreprinderile alimentare locale, fiermierii și producătorii artizani care vor comercializa produsele sale într-un format autentic.