Pentagonul anunță că și-a redus numărul de brigăzi din Europa de la patru la trei. Trump va decide redistribuirea trupelor rămase

  • 20 Mai 08:51
Pentagonul anunță că și-a redus numărul de brigăzi din Europa de la patru la trei. Trump va decide redistribuirea trupelor rămase

Pentagonul a anunțat marți că a redus numărul brigăzilor sale de luptă staționate în Europa de la patru la trei, o nouă etapă în reducerea prezenței militare americane pe Vechiul Continent inițiată de președintele Donald Trump, notează AFP.

Această reducere cu o brigadă - aproximativ 4.000 de soldați - „a provocat o întârziere în desfășurarea” de trupe în Polonia, a precizat ministerul într-un comunicat, adăugând că va „determina dispunerea finală” a acestor trupe în Europa mai târziu, transmite Digi24

Acest anunț vine după o serie de declarații diverse ale oficialilor americani cu privire la desfășurările militare în Europa, pe fondul presiunii constante exercitate de Donald Trump pentru ca aliații săi europeni să cheltuiască mai mult pentru a-și asigura propria apărare.

Pe 1 mai, Pentagonul a anunțat retragerea a aproximativ 5.000 de militari americani din Germania în termen de un an.

A doua zi, Donald Trump a plusat, afirmând că Statele Unite vor reduce această prezență cu „mult mai mult de 5.000”, din cei aproximativ 36.000 de soldați staționați în țară.

Pe 15 mai, un general american a anunțat că Statele Unite au anulat desfășurarea a 4.000 de militari în Polonia. Marți, vicepreședintele american a afirmat că această desfășurare este pentru moment „întârziată” mai degrabă decât anulată, solicitând totodată Europei să fie mai autonomă în materie de apărare.

Acești 4.000 de militari „ar putea merge în altă parte în Europa”, a afirmat JD Vance. „Nu am luat o decizie finală cu privire la locul în care vor merge aceste trupe”, a mai declarat vicepreședintele.

Comunicatul Pentagonului de marți seară subliniază că Statele Unite „vor menține o prezență militară puternică în Polonia”, elev model în ochii lui Donald Trump, având cheltuieli militare printre cele mai mari de pe continent ca pondere din PIB.

Aceste mișcări de trupe sunt observate cu mare atenție, după ce președintele american a promis că îi va face să plătească pe aliații europeni care nu i-au susținut războiul împotriva Iranului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
20,52
Câțiva nori
Umiditate:92 %
Vint:1,7 m/s
Tue
25
Wed
22
Thu
22
Fri
22
Sat
21
Arhivă Radio Chișinău