Sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august este perioada în care Delta numără cele mai multe păsări, spune reprezentantul unei agenții de turism, Daniel Petrescu.

"Este perioada cu cele mai multe păsări ca număr, nu ca specii, în Delta Dunării. În principiu, acum, toate păsările care au cuibărit au pui care zboară din cuib și există zone cu aglomerări de pelicani și cormorani. Acum, pelicanii au ajuns în punctul în care trebuie să-și hrănească puii foarte frecvent. Este perioada cea mai spectaculoasă pentru cei care nu sunt inițiați în ornitologie. Este un spectacol pe care-l poate aprecia oricine, chiar dacă nu e specialist", a declarat Petrescu.

Pelicanul este o specie simbol pentru Deltă, Administrația RBDD, instituția din subordinea Ministerului Mediului care impune regulile de exploatare a zonei, având în siglă această pasăre.

Potrivit datelor furnizate AGERPRES de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), pelicanul, o specie de talie impresionantă, este una dintre cele mai mari păsări zburătoare de pe glob, alături de pelicanul creț și de albatros. Femelele au în general o greutate mai mică, de 5,4 - 9 kilograme, dar masculii pot atinge chiar și o greutate de 15 kilograme. Anvergura aripilor este cuprinsă între 2,3 metri și 3,6 metri.

Pelicanul comun are un areal întins, dar este distribuit insular, fiind dependent de zonele acvatice mari, cu resurse de hrană suficiente. Specia se regăsește din estul Europei, Delta Dunării, până în Asia Centrală. În cea mai mare parte a arealului este o specie migratoare, populația europeană iernând în nord-estul Africii, iar cea asiatică în Irak, în estul și nordul Indiei. Populații sedentare se găsesc în Africa, la sud de deșertul Sahara.

"Rezervația Biosferei Delta Dunării adăpostește cea mai mare populație cuibăritoare a speciei din emisfera nordică. În urmă cu 60-100 de ani, era o specie cuibăritoare comună pe tot cursul inferior al Dunării. În perioada 1990 - 2000, populația a rămas stabilă în România, înregistrând între 3.000 și 4.000 de perechi. Studiile recente realizate de echipele de experți ai INCDDD au pus în evidență caracterul fluctuant al populației cuibăritoare din Delta Dunării, înregistrând chiar un maxim de 19.000 de perechi în anul 2016. Aceste fluctuații numerice mari sunt determinate de mai mulți factori, unii dintre aceștia fiind locali, precum disponibilitatea hranei și a locurilor de cuibărit, iar alții sunt globali, precum schimbările climatice", arată INCDDD.

Într-o zonă izolată și inaccesibilă din partea de nord a Rezervației, pe lacul Hrecisca, se află cea mai mare colonie de pelican comun din Europa.

"Pelicanii comuni sunt păsări care trăiesc în grupuri mari. Se hrănesc împreună și organizează 'adevărate goane în cerc', în care pelicanii așezați roată împing peștele în centrul cercului prin bătăi repetate ale aripilor, asemenea unei plase vii și mișcătoare, după care îl pescuiesc. Adesea, se asociază cu cormoranii pentru a dirija și prinde peștele. Este remarcabilă ușurința cu care această pasăre mare plutește în aer în cercuri largi, folosind curenții ascensionali", au precizat specialiștii INCDDD.

Specia ale cărei exemplare pot trăi până la 30 de ani este asociată cu lacurile întinse, calde, alcaline ori saline sau salmastre, lagune, mlaștini, râuri largi, delte, estuare și zonele costiere ale mărilor continentale.

Pelicanii comuni se întorc din cartierele de iernare în a doua parte a lunii martie. Cuibăresc în colonii mari, unde cuiburile sunt alăturate, construite simplu, ca niște adâncituri căptușite cu plante, și depun unul sau două ouă, deși uneori se întâmplă să fie depuse și trei ouă.

Incubația durează 32 - 36 de zile și ouăle sunt clocite de ambii parteneri. Puii abia ieșiți din ouă sunt golași în primele zile și primesc hrana de la adulți prin regurgitare și aproape digerată. Ei rămân în cuib și sunt hrăniți de părinți timp de nouă săptămâni, până devin zburători.

Specie acvatică masivă, care pare albă cu nuanțe roz atunci când este fie pe sol, fie pe luciul apei, pelicanul are partea inferioară a aripilor de culoare neagră, lucru ușor de observat când pasărea este în zbor.

Are un cioc lung și larg de care este atașat sacul gular de culoare galbenă. Păsările devin adulte în al patrulea an de viață.

Cerința zilnică de hrană a unui exemplar este de 0,9 kilograme până la 1,2 kilograme de pește. Se hrănește cu crap, caras, biban, lin etc, dar la nevoie poate consuma și broaște, crustacee mari și poate chiar fura puii din cuibul altor păsări.

Potrivit INCDDD, deranjul și braconajul, asociate cu degradarea zonelor umede și pierderea teritoriilor de cuibărit, constituie principalele amenințări pentru această specie.