Pedagogii din capitală vor fi premiați cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorului din învățământ

  • 22 Septembrie 2022 15:14
Pedagogii din capitală vor fi premiați cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorului din învățământ

Peste 100 de pedagogi din capitală vor fi premiați în cadrul sărbătorii organizate cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorului din învățământ, marcată anul la data de 5 octombrie, transmite MOLDPRES.

Solicitat de agenție, șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău, Andrei Pavaloi, a specificat că trei persoane vor primi titlul de „Pedagogul anului", locul I, II și III. Acestea vor beneficia și de un premiu bănesc, scrie sursa citată.

„Totodată, peste 100 de cadre didactice vor fi decernate cu diplome pentru performanțele obținute în anul de studii 2021-2022. În prezent, planificăm evenimentul ce urmează a fi organizat cu ocazia sărbătorii. Pentru desfășurarea acestuia, în anul curent, au fost alocați circa 200 de mii de lei (aproximativ 10 mii de euro)”, a spus Andrei Pavaloi.

În instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău activează peste 10 mii de cadre didactice.

Ziua internațională a lucrătorului din învățământ este marcată anual la 5 octombrie și a fost instituită în anul 1994 de către Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
5,52
Ploaie ușoară
Umiditate:82 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău