Pe parcursul anului 2020 Parlamentul s-a convocat în 33 ședințe plenare

  • 13 Ianuarie 2021 16:04
Pe parcursul anului 2020 Parlamentul s-a convocat în 33 ședințe plenare

Parlamentul Republicii Moldova a fost convocat în 2020 în 33 de ședințe plenare, dintre care 30 au avut loc, iar 3 nu s-au desfășurat din lipsă de cvorum. Informația se conține în raportul statistic pentru anul 2020 al Legislativului.

Astfel, în cadrul sesiunii de primăvară, desfășurată în perioada 3 februarie – 20 iulie, parlamentarii s-au convocat în 21 de ședințe plenare.

În sesiunea de toamnă, care a început la 1 septembrie și s-a încheiat la 16 decembrie, s-au desfășurat 11 ședințe plenare.

De asemenea, Legislativul s-a întrunit într-o ședință în cadrul sesiunii extraordinare pentru învestirea Președintelui Republicii Moldova.

Durata totală a dezbaterilor din cadrul ședințelor plenare pe parcursul anului trecut a fost de 181,5 de ore.

În 2019, Parlamentul de legislatura a X-a s-a convocat în 31 ședințe plenare, durata totală a dezbaterilor fiind de 122,26 de ore.

Potrivit Regulamentului Legislativului, Parlamentul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,24
Câțiva nori
Umiditate:50 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău