De ce drept istoric? Pentru că Mircea cel Bătrân, domnitorul Țării Românești, își întinsese stăpânirea, la sfârșitul secolului al XIV-lea, până la Marea Neagră. După moartea sa, Dobrogea a intrat în componența Imperiului otoman, însă teritoriul ei nu a fost integrat total structurilor noului stăpân. Până în secolul al XVIII-lea ea nu a fost decât o provincie de margine a imperiului. Populația românească a continuat să viețuiască atât în mediul rural, cât și în cel urban. Sunt opinii conform cărora Vlad Tepeș și Mihai Viteazul au stăpânit și ei părți din Dobrogea, pentru scurte perioade de timp, scrie mangalianews.ro.

Contactele cu Țara Românească, Moldova și Ardeal au continuat să existe și datorită transhumanțelor ciobanilor, unii dintre ei stabilindu-se definitiv în Dobrogea. Legăturile cu românii din Regat s-au intensificat mai ales după revoluția pașoptistă. În școli și biserici, lupta pentru drepturile naționale a devenit tot mai evidentă. Ion Ionescu de la Brad menționează, în lucrările sale, că, la mijlocul secolului al XIX-lea, existau sate românești izolate pe malul drept al Dunării, în zona Deltei și în Munții Măcinului.

Școala dobrogeană, cu sprijinul unor cărturari ardeleni, a reușit să păstreze viu spiritul românesc. Nifon Bălășescu, originar din Sibiu, a fost numit, în anul 1870, de către autoritățile otomane, director al școlilor românești din Dobrogea. El a rămas în istorie ca fondator a 25 de școli românești, cele mai multe fiind înființate în nordul Dobrogei.

În anii 1877 – 1878 s-a desfășurat conflictul militar dintre Imperiul țarist și Imperiul otoman, al cărui principal scop a fost reorganizarea Țărilor Balcanice. România a intrat în acest război pentru a-și cuceri, pe câmpul de luptă, independența proclamată în ziua de 9 mai 1877. La Congresul de pace de la Berlin, desfășurat în perioada 13 iunie – 13 iulie 1878, a fost recunoscută independența României, dar în mod condiționat. Dobrogea și Delta Dunării au intrat în componența statului român, însă, în schimbul lor, Rusia a luat statului român cele trei județe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad și Ismail.

Pregătirile pentru unirea Dobrogei cu România au început pe la mijlocul lunii octombrie 1878, când a fost promulgată și o lege pentru reintegrarea Dobrogei. În ziua de 10 noiembrie, Domnitorul Carol I a prezidat întrunirea Consiliului de Miniștri, în care au fost stabilite normele pentru luarea în stăpânire a Dobrogei și pentru primele organizări.

În ziua de 13 noiembrie, Principele Carol I și prim-ministrul Ion. C. Brătianu au stabilit ultimele dispoziții pentru intrarea armatei române în Dobrogea. Împreună cu Mihail Kogălniceanu, Domnitorul a elaborat o proclamație către locuitorii Dobrogei și un ordin de zi către armată. Documentele prezintă principiile și modul de reintegrare a Dobrogei la statul modern român. În calitate de prefecți au fost numiți: Remus Opreanu la Constanța și George Ghica la Tulcea. N. Catargiu a fost desemnat responsabil cu trecerea teritoriului dintre Dunăre și Marea Neagră în stăpânire românească.

În dimineața zilei de 14 noiembrie 1878, Domnitorul Carol I, după ce a călătorit o noapte întreagă, a ajuns la Brăila. Acolo a fost primit de Ion C. Brătianu, generalul G. Angelescu – comandandul Diviziei militare ce urma să intre în Dobrogea, prefectul județului, primarul Brăilei și consilieri locali, precum și numeroși cetățeni ai orașului.

În cadrul festivităților organizate s-au ținut mai multe discursuri, iar episcopul Dunării de Jos a oficiat un Te-Deum. Cu acest prilej s-a dat citire celor două documente: Proclamația către dobrogeni și Înalt ordin de zi către armată. Proclamația poate fi considerată ca fiind, în aceeași măsură, o afirmare a deciziilor prin care statul român lua în stăpânire Dobrogea, o asigurare a respectării legilor țării, a religiei minorităților din această provincie și a proprietăților, a ordinei și disciplinei, dar și un îndemn la colaborare cu autoritățile statului român. La final, Carol I a străbătut orașul Brăila în fruntea trupelor militare și în aplauzele cetățenilor.

După festivități, oficialitățile, împreună cu Principele Carol I și prim-ministrul Ion. C. Brătianu, s-au îmbarcat pe vasul Ștefan cel Mare și au debarcat în Dobrogea, la Ghecet, unde au fost întâmpinați de numeroși dobrogeni: români, turci, tătari și bulgari. De la Ghecet, Carol I s-a întors în capitală pentru a deschide întrunirea Corpurilor Legiuitoare, însă nu înaite de a ura drum bun trupelor militare care plecau spre Măcin.

Autoritățile civile și militare ale statului român au ajuns la Măcin, apoi la Babadag, după care, în ziua de 18 noiembrie, au intrat în Tulcea. În orașul Constanța au ajuns în ziua de 23 noiembrie 1878.

În concluzie, ziua de 14 noiembrie reprezintă ziua Unirii Dobrogei cu România și toți dobrogenii ar trebui să fie conștienți de importanța acestei zile în istoria românilor. Este ziua în care, la Brăila, în anul 1878, s-au desfășurat festivitățile prilejuite de punerea în aplicare a art. 46 al Tratatului de la Berlin, prin care teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră revenea la patria-mamă. Unirea Dobrogei cu România reprezintă a doua etapă în procesul de unire națională a românilor. Prima a fost cea de la 24 ianuarie 1859, când Moldova s-a unit cu Muntenia, iar desăvârșirea unității naționale a românilor urma să aibe loc peste patru decenii, la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918.